Hai să vezi cel mai mare festival de Darts!

Ultima actualizare:

    Evenimentul are loc la Hotelul Intercontinental din Bucureşti
Evenimentul are loc la Hotelul Intercontinental din Bucureşti

În acest weekend, la Bucureşti, se desfăşoară Romanian Darts Festival (RDF), cel mai important eveniment de profil din Europa de Est. Organizat la Hotel Intercontinental, RDF presupune două competiţii, respectiv Romanian International Darts Open (RIDO), aflat la a şasea ediţie, şi Romanian Classic Darts Open (RCDO), la a treia ediţie. Intrarea pentru public este liberă.

La cele două turnee s-au înscris 400 de persoane, iar premiile însumează 12.500 de euro. Însă nu doar banii sunt importanţi. Punctele din ambele competiţii vor conta pentru calificarea la Campionatul Mondial de Darts. La masculin, ocupanţii primelor 32 de locuri de la RIDO şi ai primelor 16 de la RCDO vor fi premiaţi, în vreme ce la feminin se vor lua în calcul cele dintâi opt poziţii.

Evenimentul a început ieri cu un turneu de warm-up, prin care jucătorii s-au acomodat cu locaţia şi s-au antrenat. În această dimineaţă a debutat RCDO, atât masculin, cât și feminin, urmând a se desfășura meciurile de până în semifinale, iar de la orele 17:30 se va juca turneul dublu.

Mâine dimineaţă sunt programate partidele din cadrul RIDO, masculin și feminin, iar de la 17:00 semifinalele ambelor competiții, urmate de finale. Poţi vedea meciurile şi pe internet, la www.federatiedarts.ro.

„Va fi un eveniment plin de provocări, întrucât avem anunţat un număr record de participanţi. 400 de oameni sunt aşteptaţi la Bucureşti, aşa încât vorbim despre cea mai mare competiţie de darts din Europa de Est“, a declarat Dragoş Dumitrescu, preşedinte al Federaţiei Române de Darts. 



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
Gica Hagi alaturi de staff jpg
Nadia paralele montreal 1976 jpg
Florin Pirvu dedica victoria sotiei decedate jpg
Gigi Becali e pe lista neagră a stiliștilor foto: Facebook
sorana cirstea bucurie jpg
PSG castigatoare Liga Campionilor jpg
Nadia Comaneci presedinte Nicusor Dan jpg
GALA OFICIALA  NADIA COMANECI   50 ANI DE LA PRIMA NOTA DE 10 00  (29 05 2026) (1) jpg
image
image