Halep, la sosirea în ţară: "Un vis devenit realitate!" Felicitată de Serena!

Ultima actualizare:

    Simona Halep
Simona Halep

Simona Halep a ajuns, luni, în România şi a declarat, la Aeroportul International Henri Coandă, că visul ei de a deveni numărul 1 mondial s-a împlinit. În plus, printre sutele de mesaje de felicitare, cel mai impresionant a fost cel al Serenei Williams.

"Am primit câteva sute de mesaje şi vreau să mulţumesc tuturor pentru cuvintele frumoase. Am văzut multe poze de pe Twitter cu jucătoare care m-au felicitat şi m-am bucurat. Însă un mesaj pe Instagram, personal şi deosebit, a fost de la Serena, nu mă aşteptam. Ştiam că este o persoană deosebită şi specială. Mesajul ei chiar m-a bucurat enorm. Poate cel mai important mesaj pe care l-am primit şi mi-a scris cuvinte frumoase. Eu nu am avut curajul să o felicit atunci când a născut, aşa că am făcut-o acum şi pot să spun că nu este doar cea mai bună jucătoare din lume, este şi un om deosebit", a declarat Halep, la aeroportul Optopeni.

Ea a spus că următorul obiectiv este câştigarea unui turneu de Grand Slam: "Este o onoare să fiu astăzi aici, mi-aţi făcut ziua mai frumoasă cu această primire. Le mulţumesc tuturor celor care m-au susţinut şi familiei mele, care a crezut tot timpul că pot ajunge aici. Mă bucur că sunt acasă şi această zi va rămâne tot timpul în sufletul meu. Visul meu a devenit realitate şi mă bucur că acest lucru se întâmplă pentru noi, pentru români. Va rămâne în istorie această zi în care o româncă a devenit numărul unu mondial şi mă bucur că sunt eu acea persoană. E greu să definesc bucuria pe care am simţit-o, cadoul meu aş vrea să fie sănătate pentru a juca cât mai mulţi ani. Simt mereu susţinerea tuturor, chiar şi a celor care mă critică. Uneori sunt foarte bune şi le mulţumesc şi lor. Au fost mulţi ani de când am început tenisul, au fost multe greutăţi, multe sacrificii, dar când am ţinut acel număr unu în braţe am uitat tot. Acum vreau să câştig un turneu de Grand Slam şi să mă menţin cât mai mult timp pe locul 1. Nu cred că aş putea avea presiune mai mare decât am avut săptămâna trecută, dorinţa de a ajunge numărul unu a fost mult prea mare şi m-a copleşit în finală. Acum trebuie să mă şi bucur pentru cea ce am realizat".

Halep a realizat că e numărul unu abia când a ţinut aranjamentul floral în forma cifrei "1", la festivitatea după meciul din semifinalele China Open: "După ce am câştigat acel meci cu Ostapenko şi am ţinut în braţe numărul unu am realizat că sunt numărul 1. Nu a fost deloc uşor, presiunea a fost mereu şi am resimţit-o foarte tare. Mi-am dorit de fiecare dată când am jucat să devin numărul unu, prima dată a fost la Roland Garros, dar nu s-a întâmplat. Nu am renunţat, am crezut că se poate întâmpla şi am muncit mai mult pentru ca acest vis să devină realitate. Cred că va fi din ce în ce mai greu. Cred că vor fi momente mai grele, dar această zi mă va ajuta să ajung şi mai sus".

Simona le-a mulţumit tuturor pentru sprijin, dar în special lui Gică Hagi: ""Sunt două sporturi diferite, fotbalul rămâne pe primul loc în România, dar mă bucur că se vorbeşte atât de frumos, pentru mine e un vis devenit realitate şi înseamnă enorm pentru mine. Gheorghe Hagi a fost modelul meu mereu, în viaţă şi în sport."

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Fran Demi Moore Sheryl Crow colaj jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Ilie Oana (Sportpictures) jpg
Mircea Lucescu (Sportpictures) jpg
Radu Dragusin (Sportpictures) jpg
Cipru Romania (Sportpictures) jpg
Emma Răducanu  foto   Shutterstock jpg
Nadal facebook jpg
Radu Dragusin (Sportpictures) jpg
Mircea Lucescu (Sportpictures) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net