Handbal: Stângă a anunțat lotul pentru Mondiale

Ultima actualizare:

Iniţial au fost convocaţi 20 de jucători, dar au rămas doar 19, renunţându-se la Chiruţ, din cauza unor probleme medicale. La CM vor pleca doar 17 jucători dintre cei convocaţi.

"Aştept de la băieţii care sunt convocaţi să vină cu chef de muncă şi să tragă la pregătire asta mă interesează în primul rând", a declarat Stângă pentru sursa amintită.

Naționala se va afla în cantonament între 6 și 16 decembrie, la Izvorani, apoi vor urma două meciuri de pregătire în Polonia cu naționala țării gazdă. În luna ianuarie va urma un puternic turneu în Elveția, unde tricolorii vor da piept cu naționala țării gazdă, cu Slovenia și cu Norvegia.

Tricolorii vor avea doar șase zile libere până la Campionatul Mondial, câte trei de Crăciun și de Revelion.

"Trebuie să ieşim din grupe, acesta este obiectivul, unul normal după părerea mea", a mai spus Stângă.

Iată lotul tricolorilor:Portari: Mihai Popescu (HCM Constanţa), Rudi Stănescu (HCM Constanţa, Ionuţ Ciobanu (Energia Tg. Jiu), Bodgan Pralea (CSU Suceava)

Extreme stânga: Gabriel Florea (Energia Tg. Jiu), Alexandru Sabou (HCM Constanţa),Chike Onyejekwe (HCM Constanţa)

Interi stânga: Alexanmdru Stamate (UCM Reşiţa), Alexandru Şimicu (Poli Timişoara)

Centri: Alexandru Csepreghi (HCM Constanţa), Cristian Fenici (UCM Reşiţa)

Interi dreapta: Daniel Mureşan (HCM Constanţa), Marius Sadoveac (HCM Constanţa)

Extreme dreapta: Laurenţiu Toma (HCM Constanţa), Valentin Ghionea (UCM Reşiţa), Ionuţ Georgescu (UCM Reşiţa)

Pivoţi: Marius Novanc (Energia Tg. Jiu), Dan Savenco (Energia Tg. Jiu), Iulian Stamate (CSM Bucureşti)



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
Mircea Lucescu FOTO EPA/EFE
catalin cirjan cerere in casatorie jpg
Italia (EPA) jpg
Mircea Lucescu (Sportpictures) jpg
Mircea Lucescu FOTO EPA/EFE
Gheorghe Hagi | FOTO Facebook: Gheorghe Hagi
Minge World Cup (EPA) jpg
Elena si Ianis Hagi si au botezat fiul, foto Instagram jpg
image
image