Iar a călcat în străchini! Nick Kyrgios, dat în judecată de fosta iubită

Ultima actualizare:

Excentricul jucător de tenis Nick Kyrgios este chemat în instanță, luna viitoare, în Capitala Australiei, Canberra, fiind acuzat că și-a agresat fosta parteneră de viață, informează CNN. Din informațiile presei internaționale, ar fi vorba despre lucruri petrecute la finele anului trecut.

Nick Kyrgios e cel mai controversat jucător din circuitul ATP (FOTO: EPA)
Nick Kyrgios e cel mai controversat jucător din circuitul ATP (FOTO: EPA)

De altfel, în toamna lui 2021, poliția din Adelaide a fost nevoită să-i separe pe Nick Kyrgios (40 ATP) și partenera lui, după un conflict „aprins”, reclamat de oamenii din hotelul unde era cazați.

La cei 27 de ani ai săi, Nick Kyrgios rămâne unul dintre cei mai controversați oameni din sportul său. Cel mai recent, a contrariat audiența pe parcursul reușit la Wimbledon. După primul meci, disputat împotriva britanicului Paul Jubb, Nick Kyrgios s-a certat cu oficialii meciului și chiar a scuipat către un spectator, fapt pentru care a fost amendat cu 10.000 de dolari.

Este criticat de toată lumea tenisului

Devierile sale comportamentale nu l-au lăsat indiferent pe un fost campion de la Wimbledon, Pat Cash, care a câștigat Grand Slam-ul de pe iarbă, în 1987. „Nick Kyrgios a adus tenisul la cel mai josnic nivel pe care l-am văzut. Este un haos total, a fost norocos că a încheiat meciul cu Tsitsipas. Cineva trebuie să facă ceva! Este un circ absolut! Kyrgios este nesportiv, trișează, manipulează, abuzează, are un comportament agresiv față de arbitri. Este un comportament care distrează? Da, posibil. Dar a depășit orice limită. Cred că a scăpat de sub control”, a declarat Pat Cash, citat de BBC.

Pe măsură ce a înaintat la Wimbledon, unde a ajuns deocamdată până în sferturile de finală, Nick Kyrgios a provocat o serie de reacții critice la adresa lui. După meciul cu Stefanos Tsitsipas (5 ATP), din 16-imi, acesta din urmă l-a acuzat că are un comportament prin care forțează intimidarea adversarilor. „Este o agresiune constantă. Asta face el, își agresează adversarii. Probabil că era un agresor și în școală. Nu-mi plac oamenii de acest tip. Nu cred că poate juca, dacă nu produce un astfel de circ. Așa se comportă el pe teren și mereu scapă. I-am spus arbitrului că depășește de multe ori limita bunului-simț”, a spus și Stefanos Tsitsipas.

Replica lui Nick Kyrgios nu a întârziat să apară, acesta declarând succint: „Fac ce vreau! Ce se spune? Orice reclamă e publicitate pozitivă, nu?”.

Cea mai bună clasare a sa în ierarhia mondială a tenisului masculin a fost locul 13 ATP, în timp ce, la juniori, a atins chiar poziția de lider mondial. Cariera de simplu numără șase turnee ATP câștigate, în vreme ce la dublu a reușit să cucerească un Grand Slam, Australian Open, anul acesta, împreună cu al său conațional Thanasi Kokkinakis.

Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro!  

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințul George, Prințesa Charlotte și Prințul William Foto Profimedia jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Lewis Hamilton (EPA) jpg
Razvan Sava (EPA) jpg
Universitatea Cluj CFR Cluj (Sportpictures) jpg
simona halep facebook jpg
nadia comaneci gettyimages jpg
David Popovici (Facebook) jpg
FCSB FC Botosani (Sportpictures) jpg
Kylian Mbappe (EPA) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net