Iarna de la Bucureşti nu-i sperie pe rugbystii de la Stade Francais
Parizienii, în schimb, nu-şi fac mari probleme, dovadă fiind şi interviul acordat de Pascal Pape pe site-ul oficial al grupării din Hexgon. Întrebat ce crede despre condiţiile climatice care se anunţă pentru sâmbătă, la Bucureşti, internaţionalul francez a dat un răspuns sec: "Am trăit, cred, o situaţie complicată sâmbăta trecută (n.r. vremea a fost rece la meciul cu Metro Racing 92). Nu sunt îngrijorat. E posibil să ningă. Va fi frig cu siguranţă, însă am început să ne obişnuim. Nu este, deci, ceva peste care să nu poţi trece. În schimb, această situaţie ne poate ajuta să creştem, să avem un plus de experienţă în aceste condiţii climatice vitrege".
Dezamăgit de rezultatul obţinut în faţa lui Racing, dar mai ales de pierderea a doua puncte, Pape consideră disputa din Challenge Cup drept o bună ocazie de a lua o gură de oxigen. "Meciul cu românii este unul de pregătire pentru deplasările pe care le vom face la Bourgoin şi La Rochelle, partide cu adevărat importante. Tinerii vor juca pentru a fi integraţi în grup. Ne vom întări efectivul. Meciul de la Bucureşti trebuie să-l câştigăm pentru a păstra primul loc în grupa din Challenge Cup".
Jucătorul de linia a doua ştie la ce să se aştepte din partea "stejarilor": "Nu-i cunosc pe români, însă ştiu că au o echipă cu luptători. Leeds a câştigat greu la Bucureşti. Ne aşteaptă un meci dificil", a concluzionat cel care, în anii trecuţi, a fost coleg cu Bogdan Leonte la Bourgoin şi care l-a cunoscut pe Adrian Lungu pe vremea când a activat la Castres (2006-2007).