Karatiştii români au intrat pe mâna unui italian!

Ultima actualizare:
Lot karate
Lot karate

Rodolfo Bancone îi învaţă pe tinerii karateka din România cum să atace medaliile la Campionatul Mondial de Cadeţi, Juniori şi Under 21. 

Președintele Lucian Băroiu are ambiția de a impune sportivii români în competițiile organizate sub egida WKF, forul suprem al acestui sport. Astfel, Federaţia Română de Karate l-a numit pe italianul Rodolfo Bancone ca antrenor coordonator al loturilor naţionale de karate ale României. Bancone va ocupa această funcţie timp de doi ani şi a intrat rapid „în pâine": împreună cu antrenorii români, el pregăteşte lotul naţional de karate care se pregăteşte în vederea Campionatului Mondial WKF cadeţi, juniori şi U21 din luna noiembrie de la Guadalajara (localitatea din Spania). 

„Este o mare onoare pentru mine! România dispune de un adevărat izvor de talente în acest sport. Mă simt obligat să realizez performanţe în WKF", a declarat Bancone. Cu ocazia zilei sale de naştere, italianul a primit cadou o plachetă înmânată de preşedintele Federaţiei Române de Karate Lucian Băroiu (foto, sus).

"Pas cu pas, cu muncă multă, încercăm să existăm cu adevărat în ceea ce înseamnă WKF!", a spus Băroiu. 

Competiţiile organizate sub egida WKF (World Karate Federation) sunt cele mai importante în lumea karateului şi singurele care contează cu adevărat. Tot în vederea pregătirii pentru Campionatul Mondial din Spania, lotul naţional de kadeţi, juniori şi U21 s-a deplasat la Constanţa unde participă la Cupa Maritimo 2013.

FOTO Jass Advertising Events


    Lot karate
Lot karate

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard Gere și Julia Roberts în Pretty Woman, Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Costică Prisecaru, în lesă cu Emilia Bejan. Captură YouTube
Craiova Sepsi (Sportpictures) jpg
romania mondiale jpg
Youssoufa Moukoko (EPA) jpg
Loida Zabala (Facebook) jpg
Razvan Marin (Sportpictures) jpg
Romania nationala fotbal (Sportpictures) jpg
Ianis Hagi (Sportpictures) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net