Kimi Raikkonen „a înconjurat” de două ori Pământul la volanul unui bolid de Formula 1

Kimi Raikkonen „a înconjurat” de două ori Pământul la volanul unui bolid de Formula 1

Ultima actualizare:

    Kimi Raikkonen a parcurs 84.013 kilometri la volanul unui monopost de Formula 1Foto: Guliver / GettyImages
Kimi Raikkonen a parcurs 84.013 kilometri la volanul unui monopost de Formula 1Foto: Guliver / GettyImages

Finlandezul Kimi Raikkonen (40 de ani) a stabilit, ieri (duminică, 16 august), în timpul Marelui Premiu al Spaniei, un nou record în ceea ce privește numărul de kilometri parcurși la volanul unui monopost de Formula 1. Pilotul de la Alfa Romeo a ajuns la 84.013, ceea ce înseamnă mai bine de două ori circumferinţa Pământului pe la ecuator (40.075 km).

Campionul mondial din 2007 a devenit pilotul cu cei mai mulţi kilometri în Marele Circ (83.846) în turul 38 al cursei de pe circuitul de lângă Barcelona. La sfârşitul întrecerii pe care a terminat-o pe locul 14, Raikkonen a ajuns la 84.013 kilometri. Finlandezul i-a depășit astfel pe Fernando Alonso (83.882 km) și Michael Schumacher (81.208 km). În 2021, ibericul va avea ocazia să-şi amelioreze performanța, revenind în F1 la echipa  Renault. În urmă cu o săptămână, la Grad Prix-ul „A 70-a aniversare” de la Silverstone, Kimi Raikkonen a stabilit și un nou record al numărului de tururi de cursă, cu 16.845. Între timp, el a ajuns la 16.910. De asemenea, finlandezul are 319 curse în Formula 1, fiind la 4 curse de recordul absolul deținut de brazilianul Rubens Barrichello. Kimi ar urma să bifeze această performanţă la Nurburgring, în 11 octombrie.Poreclit „Iceman”, Raikkonen a câștigat 21 din cele 318 curse la care a luat statul în CM de Formula 1, urcând de 103 ori pe podium. El a cucerit un titlu mondial, în 2007, pentru Ferrari. Finlandezul a concurat pentru Sauber (2001, 17 curse), McLaren (2002-2006, 87 curse, 9 victorii), Ferrari (2007-2009, 2014-2018, 151 curse, 10 victorii), Lotus (2012-2013, 37 curse, 2 victorii) şi Alfa Romeo (din 2019, 26 curse).



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
Mohamed Salah si Virgil van Dijk (EPA) jpg
Cristiano Ronaldo, Luka Modric, Edin Dzeko (EPA) jpg
FCSB Farul Constanta (Sportpictures) jpg
Kristina Liutova (Facebook WTA) jpg
Romania la Europenele de canotaj (FOTO Facebook) jpg
Rapid CFR Cluj (Sportpictures) jpg
franco baresi jpg
fcsb auda jpg
image
image