La Mondiale, pe ritmuri de BUG Mafia!
Liderul generaţiei actuale, Alexandru Csepreghi e un handbalist nonconformist. „Creierul” naţionalei se concentrează înainte de meciuri pe acorduri de BUG Mafia, Linkin Park şi Korn.
Comparat deseori cu Cristina Neagu pentru calităţile sale tehnice, Csepreghi (23 de ani) va orchestra atacurile României la CM.
Puştiul năzdrăvan de acum câţiva ani pare să se fi maturizat în sfârşit, dovadă fiind cele 8 goluri din returul barajului cu Rusia. Deşi tricolorii pornesc cu şansa a patra în grupa C, băimăreanul e convins că trupa lui Stângă poate da peste cap calculele.
„Dacă intrăm cu frică pe teren, vom fi spulberaţi. Nu trebuie să ţinem cont de numele adversarilor, ci să jucăm cu foarte mult tupeu. Să îi dăm cu fundul de pâmânt... şi nu odată, ci de două ori dacă e nevoie la fiecare fază!", susţine el.
Centrul lui HCM e îndrăgostit de hip-hop. Acum 4 ani a deschis în Baia Mare un magazin de haine din gama celor ale rapperilor americani, pe care l-a închis după ce s-a mutat pe litoral.
„Cu o zi înainte de meci nu mai vorbesc cu nimeni la telefon pentru a nu îmi distrage atenţia. Prefer să ascult BUG Mafia, Linkin Park sau Korn pentru că îmi crează o stare de nebunie motivantă", ne-a dezvăluit el.
Aflat în atenţia multor cluburi din Europa, Csepreghi speră să ajungă în viitorul apropiat în Bundesliga, cel mai puternic campionat din lume.
„Încă nu sunt pregătit să fac acest pas, de aceea am semnat prelungirea contractului pe doi ani cu HCM Constanţa. E un ritm infernal acolo şi cred că mai trebuie să lucrez la partea fizică pentru a face faţă", recunoaşte „diamantul" naţionalei României.
Tatuaj în memoria antrenorului
Un jucător foarte talentat, dar capricios, Alexandru Csepreghi s-a maturizat la formaţia HCM Constanţa, o dată cu venirea pe banca tehnică a regretatului Zoran Kurteş.
Sfârşitul tragic al sârbului, în primăvara anului 2010, l-a marcat profund pe interul „marinarilor", care şi-a făcut un tatuaj în memoria acestuia.
„Fără el poate nu aş fi ajuns unde sunt azi, a fost ca un tată pentru mine şi îi voi fi recunoscător mereu", îşi explică gestul Csepreghi.
Alexandru Csepreghi
Data şi locul naşterii:28 martie 1987, Baia Mare
Are 1,95 m şi 105 kg
A marcat 129 de goluri pentru România în 36 de selecţii
A marcat 81 de goluri pentru HCM în Liga Campionilor
Idolul şi modelul său în handbal este francezul Nikola Karabatici
Mama sa, fosta mare internaţională Maria Pop, îl ducea la meciurile de handbal de când avea un an
S-a căsătorit anul trecut cu prietena sa din adolescenţă
Ar vrea să joace în Bundesliga, dar nu se consideră momentan pregătit fizic pentru acest lucru