Lewis Hamilton, cetățean de onoare al Braziliei. „Dedic titlul lui Senna”
La cei 37 de ani ai săi, Lewis Hamilton e sinonim cu cele mai mari performanțe, în ultimele decenii de Formula 1.
Septuplul campion mondial a fost numit cetățean de onoare al Braziliei, titulatură pe care a primit-o cu emoții. Piotul lui Mercedes a reacționat spunând „Mă simt unul dintre voi”, în cadrul ceremoniei desfășurate la Parlamentul Braziliei. Lewis Hamilton l-a invocat, la primirea acestei titulaturi, pe idolul său din copilărie, unul dintre cei mai mari piloți all-time din Formula 1. „Vreau să îi dedic această onoare lui Ayrton Senna. Când aveam cinci ani, l-am văzut pe Ayrton pentru prima dată concurând şi acela a fost momentul în care am ştiut că vreau să devin campion mondial ca el”, a declarat britanicul.
Egalul lui Michael Schumacher
Acordarea cetățeniei de onoare în Brazilia a venit ca o recunoaștere firească, după ce Lewis Hamilton a câștigat, în anul 2021, pentru a treia oară Marele Premiu din această țară. De asemenea, Brazilia va găzdui, la finele acestei săptămâni, São Paulo Grand Prix, contând pentru penultima etapă a sezonului de Formula 1.
Lewis Hamilton numără nu mai puțin de șapte titluri mondiale în Formula 1, în perioada 2008-2020, egalându-l pe Michael Schumacher și deținând recordul pentru cele mai multe victorii - 103, pole position-uri -103 și podiumuri ocupate - 190. De altfel, în urmă cu mai bine de 20 de ani, când Lewis Hamilton începea să se remarce, Michael Schumacher avea numai cuvinte de laudă despre el: „Este un pilot de calitate, foarte puternic și asta la doar 16 ani. Dacă va continua așa, sunt sigur că va ajunge la F1. Este ceva special să vezi un copil de vârsta lui pe circuit. În mod clar are mentalitatea potrivită pentru un pilot de curse!”.
Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro.
Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro.