Marius Copil s-a trezit din visul australian, dar a stabilit un record la ediţia din acest an
Marius Copil a trecut prin focurile a trei tururi de calificări până să se califice pe tabloul principal al primului turneu de mare şlem al anului, Australian Open.
Arădeanul de 24 de ani a mai produs apoi o surpriză prin victoria în faţa spaniolului Pablo Andujar, pe care l-a învins în minimum de seturi. Calificarea în turul 2 este cea mai bună din cariera sa, dar drumul lui la Melbourne s-a încheiat.
Asta pentru că sorţii i l-au scos în cale pe elveţianul Stanislas Wawrinka, câştigătorul de anul trecut al Australian Open şi numărul 4 mondial în acest moment. "Big Stan" s-a chinuit ceva cu Copil, dar până la urmă l-a învins în minimum de seturi, scor 7-6, 7-6, 6-3, şi l-a trimis acasă pe român.
Jucătorul nostru nu doar că nu s-a făcut însă de râs la acest turneu, dar pe lângă cecul de 60.000 de dolari australieni încasat, a devenit omul cu cel mai puternic serviciu de la această ediţie de Australian Open.
Copil a servit în meciul cu Wawrinka cu 242 de kilometri pe oră, record al ediţiei din 2015, chiar dacă au mai jucat tenismeni ca Isner, Karlovic sau liderul all time, Samuel Groth. Serviciul jucătorului nostru este al 11-lea din istorie.