Mihai Leu duce campionatul de Super Rally la malul mării

Ultima actualizare:

    Mihai Leu are planuri mari pentru campionatul de Super Rally
Mihai Leu are planuri mari pentru campionatul de Super Rally

După ce anul trecut Mihai Leu a organizat pentru prima oară în România Campionatul Național de Super Rally, o premieră pentru sportul românesc, fostul pugilist continuă și în 2019 această competiție.

Pe lista locațiilor de desfășurare a etapelor se află și o noutate: Mangalia. Campionatul Național de Super Rally va ajunge pentru prima oară pe litoral, aceasta fiind o dublă premieră, pentru că în Mangalia nu s-a mai organizat până acum nicio competiție auto. „Este prima dată când la Mangalia se organziează o competiție auto. Am găsit un traseu foarte frumos chiar prin port și credem că va fi o competiție frumoasă”, spune Mihai Leu.

Clubul promotor al campionatului, AMC Racing, a anunțat că sezonul 2019 din Campionatul Național de Super Rally va avea 4 etape, care se vor desfășura în următoarele orașe: Mangalia, o dublă premieră, Târgu Mureș, Craiova și București. „Echipa noastră de la AMC Racing va începe sezonul competițional  odată  cu Trofeul Mangalia Super Rally, în mai, aceasta fiind și prima etapă a campionatului pe care îl organizăm în exclusivitate”, mai spune Mihai Leu.   

Programul etapelor Campionatul Național de Super Rally

Etapa I – Mangalia: prima etapă se va desfășura în perioada 10-11 mai pe străzile municipiului Mangalia, cu un traseu care se va întinde din centru și până în zona portului.Etapa a II-a – Târgu Mureș: după ce anul trecut aproape 8.000 de spectatori au fost prezenți la prima etapă din istoria Campionatului de Super Rally, Târgu Mureș va găzdui și în 2019 o etapă, pe 14-15 iunie. Anul trecut, această etapă a fost câștigată de italianul Ricardo Ragazzi.Etapa a III-a – Craiova: municipiul a găzduit și concursul pilot și reprezintă locul de debut al conceptului de Super Rally, iar anul acesta continuă competiția și va fi a treia etapă a sezonului 2019, în perioada 13-14 septembrie.Etapa a IV-a – București: Capitala va găzdui și anul acesta marea finală, între 25-26 octombrie, organizatorii anunțând un traseu schimbat, pentru a crește gradul de spectaculozitate.

Mihai Leu vrea să organizeze o etapă de Campionat Mondial în România

Primul campion mondial al României la box profesionist și totodată campion național la raliuri în 2003, Mihai Leu mai spune că una dintre cele mai mari dorințe ale sale este să organizeze o etapă de campionat mondial și în România: „Noi ne dorim foarte mult să organizăm etape cât mai mari și să ajungem să avem o etapă de campionat mondial de raliuri aici, în România. Și lucrăm la asta.”

Campionatul Național de Super Rally nu este însă singura competiție de anvergură organizată anul acesta de AMC Racing, astfel că Mihai Leu și echipa sa se pregătesc și pentru Raliul Aradului. Ajuns la cea de-a 11-a ediție, (etapă inclusă în Campionatul Național de Raliuri, dar și în European Rally Trophy), acesta este evenimentul cel mai longeviv al echipei: „Reprezintă pentru noi o etapă de suflet, un proiect frumos care a crescut în fiecare an, devenind un punct de reper al motorsportului românesc în Europa”, mai spune Mihai Leu. Nu în ultimul rând, echipa AMC Racing se va implica și în ultima etapă a Campionatului  Național de Viteză în Coastă, pe 12-13 octombrie în Poiana Brașov, cu unul dintre cele mai iubite trasee din motorsportul românesc.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințesa Caroline și Pierre Casiraghi cu soția Beatrice Borromeo, doliu în familia Casiraghi de la Monaco   Profimedia jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Mbappe facebook webp
Stadion vulcan in Arabia Saudita (X) jpg
CM 2030 jpg
Olimpiu Morutan (Sportpictures) jpg
Michael Schumacher (Getty Images) jpg
Ianis Hagi (Getty Images) jpg
Lewis Hamilton (EPA) jpg
Razvan Sava (EPA) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net