Munți, mare, pregătire în stil comando și teste, în meniul ”stejarilor”
Sport de contact, rugby-ul impune practicanților săi, la nivel înalt, o pregătire asiduă, în care latura fizică are o importanță covârșitoare – se presupune că jucătorii deprind la cluburi elementele tehnico-tactice. Participantă la toate edițiile de până acum ale Rugby World Cup, echipa României a încercat să se alinieze la stilul de antrenament folosit de națiunile majore.
Iată pe scurt cam cum au pregătit ”stejarii” participarea la Cupa Mondială, din 1987 și până astăzi.
Ediția I (Noua Zeelandă, în parteneriat cu Australia – 1987). Grație rezultatelor pe care le înregistrase până atunci, inclusiv victoriile obținute în fața Franței, Țării Galilor și Scoției, România a fost una dintre cele 16 națiuni invitate să participe la această competiție. ”Stejarii” nu se aflau însă în cel mai bun moment al lor. Cu șapte luni înaintea meciului de debut la Rugby World Cup, contra echipei Zimbabwe, ei suferiseră un eșec usturător la Dublin: 0-60 (în 1997, ei au încasat 72 de puncte de la galezi, la Wrexham). Antrenorul Valeriu Irimescu demisionase, iar locul său fusese luat de Mihai Naca. Pregătirea Cupei Mondiale s-a desfășurat în aceleași tipare de până atunci, mai precis cu organizarea unor cantonamente lungi – la acea dată, rugby-ul nu era sport profesionist, însă românii aveau avantajul că nu mergeau la muncă precum rivalii lor din Vest. Din staff-ul tehnic al naționalei de atunci au mai făcut parte Dumitru Mihalache, antrenor federal, și Mihai Cojocaru, cel care s-a ocupat de pregătirea fizică. ”Stejarii” au disputat, în aprilie, și două meciuri înainte de plecarea în Noua Zeelandă, ambele fiind câștigate cu emoții: 9-3 cu Italia, la București, și 13-12 cu URSS, la Tbilisi.
Ediția a 2-a (Anglia, în parteneriat cu Irlanda, Țara Galilor, Scoția și Franța - 1991). La un an de la căderea comunismului, dar și la prima victorie obținută de ei pe pământ francez (12-6 la Auch), ”stejarii” aveau ambiția să se califice între primele opt echipe ale lumii. Iar grupa din care făceau parte – alături de Franța, Fiji și Canda – promitea că acest obiectiv nu este unul de neatins. Beneficiind și de sprijin financiar din partea IRB, dar și a Fundației ”Help, Romania!”, constituită cu un an înainte, naționala a avut un program de pregătire fără cusur. Numai dacă ne referim la meciurile disputate înaintea acestei ediții a Cupei Mondiale și avem cea mai bună confirmare. În 1991, România a jucat la București contra Italiei (18-21, în aprilie), Franței (21-33, în iunie) și Scoției (18-12, în august), iar în mai a efectuat un turneu în Noua Zeelandă în cursul căruia a câștigat cinci din cele opt partide disputate – a pierdut cu 30-60 ”testul” cu selecționata de tineret a All Blacks. Victoria cu ecosezii a amplificat speranțele noastre, însă mai apoi, după ani buni, antrenorul Peter Ianusevici avea că mărturisească: ”Nu trebuia să jucăm acel meci cu o lună înainte de Cupa Mondială. Am câștigat. Lumea s-a bucurat ca de o mare victorie, ceea ce și era, însă noi am atins prea devreme vârful de formă. A venit apoi disputa cu Franța. Noi mizam pe victorii în fața Canadei și a Insulelor Fiji pentru a ne clasa pe locul 2 și a merge astfel în sferturile de finală. Nu puteam să le spun jucătorilor să nu tragă în fața Franței, să se menajeze pentru celelalte două partide. În rugby, așa ceva nu se face. Am pierdut (n.a. – 3-30) contra cocoșilor, iar apoi am fost înfrânță și de canadieni (n.a. – 11-19). Victoria cu Fiji (n.a. – 17-15) nu ne-a mai folosit la nimic. Poate doar la palmares”.
Ediția a 3-a (Africa de Sud – 1995). A fost ultimul an în care rugby-ul a rămas credincios amatorismului – în pericol de a-și pierde cei mai buni jucători, atrași de contractele oferite de grupările variantei in XIII jucători, națiunile majore, în special cele britanice, au adoptat imediat profesionismul. Plasată într-o grupă cu Australia, campioana mondială en-titre, și Africa de Sud, echipa gazdă și, totodată, cea care avea să câștige competiția, naționala noastră și-a propus să câștige partida cu Canada, ceea ce nu avea să se întâmple (am pierdut cu 3-34). Din nou, România a avut un program de pregătire foarte bun, cel puțin din punct de vedere al adversarilor întâlniți înainte de Rugby World Cup. Practic în anul de dinainte ”stejarii” au jucat împotriva a cinci echipe care participă acum la Turneul celor 6 Națiuni, pierzând de fiecare dată: 9-16 cu Țara Galilor (septembrie 1994, la București), 6-24 cu Italia (octombrie 1994, la Catania), ambele în preliminariile Cupei Mondiale, 3-54 cu Anglia (noiembrie 1994, la Londra), 15-24 cu Franța (aprilie 1995, la București) și 16-49 cu Scoția (aprilie 1995, la Edinburgh). A urmat un turneu în Japonia, mai precis două meciuri-test cu selecționata niponă în care victoriile au fost împărțite: 30-25 și 21-34.
Ediția a 4-a (Țara Galilor, în parteneriat cu Anglia, Scoția, Irlanda și Franța – 1999). Conform obiceiului, naționala a disputat înaintea competiției ”teste” în Franța (8-62, la Castres, în iunie 1999) și Scoția (19-60, la Edinburgh, în august 1999). Între aceste dispute, ”stejarii” au efectuat un stagiu de pregătire la munte (Piatra Arsă) și în Hexagon – ultimul în condiții nu tocmai bune, Tudor Constantin spunând atunci că echipa a fost cazată la un loc cu niște... nebuni, la propriu! Înainte de plecarea în Irlanda, România s-a cantonat la București, disputând meciuri cu echipe de club de la noi (Grivița și Dinamo).
Ediția a 5-a (Australia – 2003). Ultimul stagiu de pregătire al ”stejarilor” pentru Cupa Mondială a debutat în 8 august, la Quillan (Pirinei). Din grupul de 25 de jucători, cei de bază, 18 activau la cluburi din străinătate – Franța, Italia și Irlanda. Naționala a ajuns în sud-vestul Franței în 8 august, iar până în 15 s-a pregătit acolo în stil comando. S-au făcut alergări prin pădure, tiroliană și rapel, întreceri cu barca pe ape repezi. La coborârea din munți, România a pierdut testele cu Narbonne, Franța (8-56, la Lens, în august 2003) și Țara Galilor (8-54, la Wrexham, în august 2003). La acea ediție, România s-a prezentat fără o serie de jucători importanți, care au suferit accidentări chiar înaintea plecării în Australia. Printre absenți s-au numărat Florin Corodeanu, Dragoș Dima, Marius Tincu și Costică Merșoiu.
Ediția a 6-a (Franța, în parteneriat cu Anglia, Țara Galilor și Irlanda – 2007). Organizarea IRB Nations Cup la București, în contextul declinului selecționatei noastre, a făcut ca naționala să iasă din calendarul națiunilor majore. Așa se face că înaintea acestei ediții a Cupei Mondiale România a disputat partidele din Cupa Europeană a Națiunilor – 17-20 cu Georgia, la București, 50-14 cu Spania, la București, 46-13 cu Cehia, la Ricany -, iar apoi pe cele din IRB Nations Cup – 7-61 cu Emerging Springboks, 19-8 cu Italia A și 28-16 cu Namibia. Înaintea debutului la Cupa Mondială, ”stejarii” au efectuat un stagiu de pregătire în Pirinei, axat pe latura fizică. Apoi s-a coborât la șes, unde s-a lucrat cu balonul. Nu au existat meciuri de verificare în ultimele trei luni dinaintea partidei de debut cu Italia, iar această situație a făcut ca naționala să se urnească greu în competiție.
Ediția a 7-a (Noua Zeelandă – 2011). Ca și la ediția precedentă, România a jucat în CEN și la IRB Nations Cup. Printre adversari s-au numărat trei echipe care vor participa la Cupa Mondială: Rusia (33-3, la București), Georgia (11-18, la Tbilisi) și Namibia (13-11, la București). ”Stejarii” au încheiat vineri pregătirea la munte, care a cuprins și antrenamente în stil comando, de omogenizare a grupului, iar luni vor pleca la mare pentru alte două săptămâni – vor sta 7 zile la Constanța și tot atâtea la Neptun. În 20 august, ei vor susține la Lvov, meciul cu Ucraina, restanță din Cupa Europeană a Națiunilor, iar după alte cinci zile e posibil să joace un test în Franța, cu o echipă de club (Perigueux).
