Naţionala mămicilor atacă Europa. Cu multe jucătoare trecute de 30 de ani şi cu copii acasă, România debutează azi la turneul final din Ungaria şi Croaţia

Ultima actualizare:
Cristina Neagu  este liderul  echipei noastre
Cristina Neagu este liderul echipei noastre

Sub comanda lui Gheorghe Tadici, naţionala feminină de handbal nu porneşte cu mari speranţe la Euro 2014. Fetele noastre sunt „campioane” însă la numărul de mămici din lot.

Cum fotbalul se pregăteşte de pauza de iarnă, handbalul va fi la putere în următoarele două săptămâni. Astfel, până în preajma Crăciunului, cele mai valoroase 16 naţionale europene îşi dispută titlul continental în Ungaria şi Croaţia. Ca de obicei, România e printre participante, chiar dacă în acest an speranţele la medalii sunt minime. Principalul motiv e dat de faptul că naţionala lui Gheorghe Tadici este una cu o medie de vârstă destul de înaintată. Astfel, nu mai puţin de şapte jucătoare sunt trecute de 30 de ani, iar şase împletesc sportul de performanţă cu statutul de mame. Copiii de-acasă n-au fost o piedică pentru veteranele Aurelia Brădeanu, Paula Ungureanu şi Valentina Elisei-Ardean să revină pe teren după sarcină şi să rămână printre cele mai valoroase handbaliste ale ţării. Dacă Brădeanu e deja o mamă cu experienţă (băiatul său, David, s-a născut în vara anului 2009), portăriţa Ungureanu şi extrema Elisei-Ardean au intrat de curând în „clubul mămicilor”, lăudându-se tot cu băieţei, în vârstă de trei, respectiv doi ani. Mai mult, cele două tricolore s-au şi înrudit, Valentina botezându-l pe Paul Ioan, fiul Paulei.


    Valentina  Elisei-Ardean
Valentina Elisei-Ardean

Valentina  Elisei-Ardean
Valentina Elisei-Ardean

Camelia  Hotea
Camelia Hotea

Aurelia  Brădeanu
Aurelia Brădeanu

Colectivul de mame din naţionala României e completat de trei nume mai puţin cunoscute, apărute recent în circuitul primei reprezentative. Este vorba despre interul Oana Bondar (31 de ani), extrema Camelia Hotea (30 de ani) şi pivotul Georgiana Ciuciulete (27 de ani). La competiţia care începe azi în Ungaria şi Croaţia, toate cele trei vor fi cu gândul şi la minunăţiile de fetiţe pe care le-au lăsat acasă. „Sper să duc dorul familiei până la 21 decembrie”, a declarat Oana, sperând că România va juca finala Campionatului European.

Cristina Neagu e în mare formă

Paula  Ungureanu
Paula Ungureanu

După un sezon de toamnă perfect în Liga Campionilor cu echipa muntenegreană Buducnost, Cristina Neagu va fi principala armă ofensivă a României la Europene. În ultimul amical, contra Germaniei (27-23), Neagu a punctat la foc automat, trecându-şi în cont 14 goluri, adică mai mult de jumătate din totalul României. Naţionala noastră a avut ghinion la tragerea la sorţi, fiind repartizată într-o grupă cu Norvegia şi Danemarca, două dintre principalele favorite la câştigarea titlului european. Mai mult, debutul tricolorelor se anunţă unul extrem de complicat, împotriva norvegiencelor (azi, ora 19.15, TVR 2), naţionala nordică având în palmares cinci trofee continentale cucerite în ultimele opt ediţii.

Programul României în Grupa B

Azi    

România – Norvegia    19.15

Marţi

România – Danemarca    19.15

Joi

România – Ucraina    19.15

*Primele trei clasate se califică în grupele principale, unde vor juca împotriva primelor trei echipe din Grupa A (Ungaria, Spania, Rusia, Polonia)

*Toate meciurile din această grupă se vor juca la Debrecen, în Ungaria, localitate aflată la doar 75 de kilometri de Oradea.

*Meciurile vor fi transmise la TVR 2.

Lotul României la Europene

Portari: Paula Ungureanu, Ionica Munteanu, Denisa Dedu

Extreme: ValentinaElisei-Ardean, Camelia Hotea,Ada Nechita, Laura Chiper

Pivoţi: Florina Chintoan, Crina Pintea, Georgiana Ciuciulete

Interi: Cristina Neagu,Cristina Zamfir, AureliaBrădeanu, Gabriela Perianu, Adriana Ţăcălie, Oana Bondar, Daniela Băbeanu.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Regina Letizia și Regele Felipe Foto Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Romania nationala fotbal (Sportpictures) jpg
Ianis Hagi (Sportpictures) jpg
Nationala fotbal Romania (Sportpictures) jpg
sala constanta handbal jpg
Dan Grecu cosr colan jpg
Dan Grecu Nadia Comaneci 1976 jpg
Mbappe facebook webp
Stadion vulcan in Arabia Saudita (X) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net