O poză de 265.000.000 de dolari

Ultima actualizare:

    Echipa Europei, campioana la Laver CupFOTO: EPA
Echipa Europei, campioana la Laver CupFOTO: EPA

Campionii primei ediții a Laver Cup au făcut cu adevărat o fotografie de milioane de dolari. De 265.000.000 de dolari.

Prima ediție a Laver Cup, o competiție inedită, neoficială, care a strâns laolaltă cei mai buni jucători din tenisul masculin, a fost un success colosal. A câștigat echipa Europei, care a învins cu scorul de 15-9 echipa Restului Lumii, dar anul viitor, la Chicago, învinșii promit să-și ia revanșa.

Cu patru dintre primii cinci jucători ai lumii în componență (Rafael Nadal, Roger Federer, Alexander Zverev și Marin Cilic), era de așteptat ca reprezentanții Europei să se impună la Praga. Dar dincolo de rezultat, spectacolul a fost absolut fabulous. Căci spectatorii care au umplut până la refuz sala în toate cele trei zile de concurs au asistat nu doar la schimburi de mingi spectaculoase, dar și la o premieră mondială: un meci de dublu susținut de perechea Roger Federer/ Rafael Nadal! Cei doi, pe atât de buni prieteni pe cât de intensă este rivalitatea lor de pe teren, s-au ridicat la înălțimea așteptărilor, învingând cu scorul de 6-4, 1-6, 10-5, un puternic cuplu american, Sam Querrey/ Jack Sock.

AICI puteți afla rezultatele complete ale meciurilor de la Laver Cup.

Ca să vă faceți o idee despre forța celor două echipe, să spunem că Europa, condusă de legenda Bjorn Borg, în afara celor patru menționați, i-a mai avut în componență pe Dominic Thiem și Tomas Berdych. Echipa Restului Lumii a fost condusă de o altă legendă, John McEnroe, și în afară de Querrey și Sock, i-a mai avut pe Nick Kyrgios, John Isner, Frances Tiafoe și Denis Shapovalov.

AICI vedeți imagini incredibile din vestiarul campionilor. Probabil că nu l-ați văzut niciodată așa pe Federer.

Zilnic s-au disputat câte trei meciuri de simplu și unul de dublu. Fiecare victorie valora câte un punct vineri, câte două puncte sâmbătă și câte trei duminică. Europa s-a impus cu scorul de 15-9, iar la final a rezultat o fotografie de milioane. De dolari, atât cât însumau toate premiile câștigate de-a lungul carierei de componenți, dar și de Rod Laver, legendarul australian care a dat și numele acestei competiții. În total, fotografia valora 265.173.054 de milioane de dolari, lider fiind Federer, cu 108.250.260 de dolari, iar ”codaș” Rod Laver, cu 1.565.413 de dolari. Din păcate pentru el, pe vremea când juca, premiile erau foarte mici.

Ei sunt protagoniștii fotografiei de milioane

Bjorn Borg – 3.655.751 $

Rod Laver – 1.565.413 $

Rafael Nadal – 89.989.532 $

Roger Federer – 108.250.260 $

Alexander Zverev – 5.503.515 $

Marin Cilic – 19.717.289 $

Tomas Berdych – 28.171.248 $

Dominic Thiem – 8.320.046 $

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințesa Caroline și Pierre Casiraghi cu soția Beatrice Borromeo, doliu în familia Casiraghi de la Monaco   Profimedia jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Mbappe facebook webp
Stadion vulcan in Arabia Saudita (X) jpg
CM 2030 jpg
Olimpiu Morutan (Sportpictures) jpg
Michael Schumacher (Getty Images) jpg
Ianis Hagi (Getty Images) jpg
Lewis Hamilton (EPA) jpg
Razvan Sava (EPA) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net