Olimpiadă fără Rusia? "Război rece" în sportul mondial
Cu mai puţin de trei săptămâni până la startul Jocurilor Olimpice de la Rio (5-21 august), planează încă posibilitatea ca întreaga delegaţie a Rusiei să fie exclusă de la competiţia din Brazilia.
Din cauza numeroaselor cazuri de dopaj din ultimii ani, Rusia era oricum exclusă din probele atletice la Rio 2016, însă sancţiunea s-ar putea extinde pentru toate sporturile, o decizie în acest sens urmând să fie luată în perioada următoare de Comitetul Olimpic Internaţional. Motivul e legat de dezvăluirile incendiare făcute zilele trecute de un reprezentant al Agenţiei Mondiale Antidoping (WADA).
Într-o conferinţă de presă desfăşurată la Toronto, Richard H. McLaren a adus dovezi privind implicarea statului rus în încurajarea atleţilor din această ţară de a consuma substanţe interzise. Mai exact, e vorba de mai mult de 600 de cazuri de dopaj în peste 30 de discipline sportive ascunse în mod voit de oficialii ruşi. Astfel, conform WADA, Rusia a avut un program bine pus la punct de dopare a atleţilor şi a solicitat CIO luarea unei decizii radicale privind excluderea ruşilor de la Olimpiada care stă să înceapă.
Ieri, Comitetul Olimpic Internaţional a emis un comunicat în care precizează că vor fi analizate "variantele legale" prin care ar putea face acest lucru. În paralel, şefii de la CIO aşteaptă în cursul zilei de joi decizia Tribunalului Sportiv de la Lausanne, care va confirma sau nu excluderea atleţilor ruşi de la Jocurile Olimpice.
În tot acest timp, poziţia Kremlinului e una dură, inclusiv preşedintele Vladimir Putin acuzând implicarea politicului în sport. "Mişcarea olimpică se poate scinda din nou", a avertizat Putin, amintind de boicoturile olimpice de la ediţiile din 1980 şi 1984 ale Olimpiadei.