Oltchim Rm. Vâlcea a câştigat primul meci oficial din 2011

Oltchim Rm. Vâlcea a câştigat primul meci oficial din 2011

Ultima actualizare:

Partida a fost echilibrată doar în prima ei parte, elevele lui Gheorghe Tadici reuşind să ţină aproape de mai titratele lor adversare şi chiar să conducă la început. După pauză, Oltchim a impus un ritm mult mai accelerat, reuşind să se detaşeze de adversara sa - Zalăul a marcat doar şase goluri în 30 de minute!

Întâlnirea a fost una în care s-a jucat fără menajamente. În minutul 23, pivotul Ionela Stanca a văzut cartonaşul roşu după ce a faultat o adversară scăpată pe contraatac, iar în ultimele secunde antrenorul Gheorghe Tadici a fost trimis în tribună (cartonaş galben) pentru că a emis critici la adresa arbitrajului Anei Maria Duţă şi Dianei Florescu.

Au marcat: Manea 7 goluri, Nechita 6, Ozel 4, Curea 4, Neagu 4, Ardean-Elisei 3, Geiger 2, Pidpalova 2, Beşe 1, Han 1, respectiv Molfea 6 goluri, Băbeanu 5, Coadălată 4, Şomoi 1, Ailincăi 1, Viscreanu 1.

Celelalte meciuri din cadrul etapei sunt programate mâine: Tomis Constanţa - HCM Ştiinţa Baia Mare (ora 12.00 / Digi Sport), SCM Craiova - Oţelul Galaţi (11.00), Rulmentul Braşov - HCM Roman (11.00), CSM Cetate Deva - CSM Bucureşti (18.00), Universitatea Reşiţa - Dunărea Brăila (11.00) şi „U” Jolidon Cluj - HCM Buzău (11.00).

Oltchim ocupă primul loc în clasament, cu 20 de puncte, în timp ce HC Zalău a acumulat doar 10.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
Hyron Andrews jpg
Al Hamlawi Craiova jpg
Meme Stoica jpg
Sabina Jaksova jpg
Mara Vasilescu Rapid jpg
Universitatea Cluj Rapid (Sportpictures) jpg
Cristiano Ronaldo (EPA) jpg
Ianis Hagi, nationala Romania (Sportpictures) jpg
image
image