Oltchimul fierbe înainte de încleştarea cu Györ
Oltchim întâlneşte duminică formaţia maghiară ETO Györ în turul semifinalelor Ligii Campionilor.
Click!: Cum le simţiţi pe jucătoare?Radu Voina: Emotivitatea lor sugerează cât de mult îşi doresc o calificare în finală. Sunt conectate la maximum şi trebuie lăsate să fiarbă în sucul lor propriu.
Veţi încerca să abordaţi această partidă diferit demeciurile precedente din Liga Campionilor?Nu, deoarece schimbarea de program sau de atitudine crează o presiune suplimentară. Ele sunt profesioniste şi ştiu ce au de făcut.
Cât de mult vor conta cele şase absenţe din echipă?Orice absenţă poate fi un punct nevralgic, dar nu are sens acum să ne lamentăm.
Era o variantă folosirea Ramonei Maier, chiar dacă este puţin accidentată?În nici un caz. Ramona abia aleargă şi, se ştie, tocmai viteza este calitatea ei de bază. Sperăm să o recuperăm totuşi pentru returul de la Vâlcea.
Cât va conta revenirea de ultim moment a Anitei Görbicz în prima garnitură a lui Györ?Nu ne interesează o anumită jucătoare, ci echipa per ansambul ei. Aveau oricum destule soluţii pe linia de 9 metri.
Două românce, Aurelia Brădeanu şi Simona Spiridon, ar putea să ne pună mari probleme...Nu ne luptăm cu două românce pentru că pe durata partidei ele sunt unguroaice. Trebuie să respectăm orice jucătoare care îşi apără culorile clubului său.
Se poate tranşa calificarea din prima manşă?Această semifinală se joacă în două manşe, una la Györ şi una la Vâlcea indiferent de rezultat şi, chiar subliniez, absolut indiferent de rezultat. Orice scor va fi, niciuna dintre echipe nu se va putea considera deja calificată. Cea mai bună dovadă că nu spun prostii este faptul că Györ a pierdut finala Ligii Campionilor anul trecut după ce învinsese în tur la Viborg.
GYOR AUTI ETO KC
Anul înfiinţării: 1948Culori: alb şi verdePalmares: 6 titluri naţionale, 5 Cupe ale Ungariei, finalistă în Liga Campionilor (2009), finalistă Cupa EHF (1999, 2002, 2004, 2005), finalistă Cupa Europei (2006)Echipa de bază: Palinger- Hornyak, Mravikova, Spiridon, Gorbicz, Verten, AmorimAntrenor: Csaba Konkoly
CS OLTCHIM RM. VÂLCEA
Anul înfiinţării: 1973Culori: albastru şi roşuPalmares: 15 titluri naţionale, 13 Cupe ale României, Cupa Cupelor (2006-2007), trei semifinale în Liga Campionilor, Trofeul Campioanelor (2006-2007)Echipa de bază: Ungureanu - Nechita, Vizitiu, Lecuşanu, Stanca, Neagu, PuşcaşuAntrenor: Radu Voina
Mai citeşte:
Fanii unguri, în război cu Voina
Anastasia Pidpalova în locul Gabrielei Szucs pentru partida cu Gyor
"Galaticele" de la Oltchim ştiu şi fotbal! - VIDEO
Gabi Szabo le face galerie «galacticelor»
Handbalistele de la Oltchim vor avea diseară un suporter de seamă în tribune. Fosta campioană mondială şi olimpică la atletism Gabriela Szabo a acceptat invitaţia unui sponsor comun al grupării vâlcene şi a Federaţiei Române de Atletism.
"Acest meci este un eveniment important pentru tot sportul românesc şi mă bucur că le pot încuraja pe fete. În plus, am mai fost la partide de handbal pe când naţionala masculină juca la Oradea şi chiar urmăresc constant acest fenomen", a spus actualul vicepreşedinte al FR de Atletism.