Organizatorii Campionatului European de volei de la Cluj, lăudați de oficialii CEV

Ultima actualizare:

    Oficialii CEV, alături de reprezentanții FRV la Cluj-NapocaFOTO:FRV
Oficialii CEV, alături de reprezentanții FRV la Cluj-NapocaFOTO:FRV

Cluj-Napoca se numără printre cele patru orașe organizatoare ale turneului final al Campionatului European feminin de volei din acest an. Cum competiția se apropie cu pași repezi, la finalul săptămânii trecute o delegație a Confederației Europene de Volei (CEV) a fost prezentă în orașul de la poalele Feleacului pentru a inspecta condițiile de cazare și sala BTarena.

Condusă de vicepreședintele CEV, Lubor Halanda, delegația forului continental a mai fost compusă din croata Maja Poljak (de patru ori câștigătoare a Ligii Campionilor), care acum lucrează la CEV și care coordonează întreg evenimentul sportiv din luna august, dar și din doi jurnalisti de la EuroVolley TV. Gazdele lor au fost președintele Federației Române de Volei, Adin Cojocaru, vicepreședintele forului, Oana Sîrb, secretarul general al federației, Constantin Ispas și responsabila cu relațiile internaționale din cadrul FRV, Gabriela Bulgariu.

În cadrul inspecției, s-a procedat la verificarea hotelurilor în care se vor caza sportivii si oficialii, punându-se accent pe respectarea Regulamentului de Igienă al CEV. Toate hotelurile vizitate au corespuns nivelului solicitat.

De asemenea, s-a mai inspectat încă o dată sala BTarena din Cluj-Napoca. Aceasta a întrunit, de asemenea, toate cerințele reprezentanților Confederației Europene de Volei.

Al treilea punct al vizitei de lucru a oficialilor CEV a fost întâlnirea acestora cu echipa de Sport Prezentation (SPR). S-au cerut o serie de clarificări referitoare la modul de prezentarea al evenimentului în sală, cu jocuri de lumini, lasere și toate lucrurile ce implică realizarea unui spectacol sportiv cum doar voleiul poate oferi. Toate planurile prezentate au fost acceptate de reprezentanții CEV, care au convenit, în unanimitate, că România este pregătită de organizarea acestei competiții.

Turneul final al Campionatului European feminin de volei va avea loc în perioada 18 august – 4 septembrie 2021. Meciurile din grupe vor fi organizate în Belgrad (Serbia - Grupa A), Plovdiv (Bulgaria - Grupa B), Zadar (Croaţia - Grupa C) şi Cluj-Napoca (România - Grupa D). Cele 15 partide din seria de la Cluj-Napoca se vor disputa în perioada 18-25 august.

Ţara noastră a mai organizat Campionatul European în 1963, când a obținut medalia de aur la masculin şi pe cea de bronz la feminin.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Berecleanu Andreea la Londra 5 (1)   Copy jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
nadia bela jpg
nationala romania jpg
alibec bataie kosovo jpg
mircea lucescu jpg
Nita romania jpg
Ana Bogdan (EPA) jpg
Radu Dragusin (Sportpictures) jpg
Mircea Lucescu (Sportpictures) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net