Performanță uriașă pentru Vlad Dascălu. Românul a ocupat locul 7 în proba olimpică de mountain bike

Ultima actualizare:

    Vlad Dascălu a obținut cea mai importantă clasare a unui român în istoria concursului olimpic de triatlonFoto: COSR / Team România / Cristi Nistor
Vlad Dascălu a obținut cea mai importantă clasare a unui român în istoria concursului olimpic de triatlonFoto: COSR / Team România / Cristi Nistor

Debutant în competiția olimpică, Vlad Dascălu (23 de ani) a terminat, astăzi (luni, 27 iulie), pe locul 7 în proba de mountain bike. Ceea ce este remarcabil în condițiile în care această disciplină nu este foarte bine dezvoltată în România.

Pe un traseu cu o lungime de 28,25 km creionat la Izu, Dascălu a fost cronometrat într-o oră, 26 de minute și 3 secunde, fiind la 15 secunde de medaliatul cu bronz. Titlul olimpic i-a revenit britanicului Thomas Pidcock, care a fost urmat de Mathias Flueckiger (Elveţia), la 20 de sutimi, şi de David Valero Serrano (Spania), la 34 de sutimi. Ales recent președinte la Federația Română de Ciclism, Alex Ciocan l-a felicitat pe Vlad Dascălu într-un mesaj pe contul său de Facebook: „Știu că nu am avut absolut nicio contribuție și că voi fi doar unul dintre cei care vor posta despre VLAD însă locul 7 la JO este ENORM! Vlad Dascălu, îți mulțumeste tot ciclismul românesc! 49 de secunde pe un astfel de traseu... Nu te merităm! Mulțumim Tudy (n.r. - Tudor Oprea) și Paulo (n.r. - Paulo De La Fuente Perez)!”. Stabilit în Spania de la 9 ani, Vlad Dascălu s-a născut în 17 decembrie 1997, la Fălticeni (județul Suceava). El a început cu ciclismul și practică acest sport de opt ani. El a devenit, în 2019, campion mondial la mountain bike, la categoria sub 23 de ani, performanţă cu care a obţinut calificarea la Jocurile Olimpice de la Tokyo. El a fost asistat la Tokyo de Ovidiu Tudor Oprea, clasat pe locul 37 la JO Atena 2004.  Eduard Grosu (28 de ani), celălalt reprezentant al României la ciclism, n-a izbutit să încheie cursa olimpică de 234 km pe șosea, de sâmbătă. Rutierul din Zărnești s-a aflat mult timp în grupul de evadați, însă căldura l-a doborît și a fost nevoit să abandoneze.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
Marius Sumudica (Sportpictures) jpg
Sorana Cirstea (EPA) jpg
Mircea Lucescu (Sportpictures) jpg
Mircea Lucescu | FOTO Sport Pictures
Mircea Lucescu (Sportpictures) jpg
Ioan Vermesan, Romania U21 (Sportpictures) jpg
Gloria Bistrita Ikast (Sportpictures) jpg
Mircea Lucescu (Sportpictures) jpg
image
image