Peste 800 de kilograme de cocaină au fost găsite într-un fals camion de Dakar

Peste 800 de kilograme de cocaină au fost găsite într-un fals camion de Dakar

Ultima actualizare:

Autovehicolul a părăsit Bilbao în decembrie trecut, fiind transportat în Argentina. Despre el s-a crezut că este un camion de asistenţă, fiind echipat cu materialul tehnic şi logistic. Numai că o dată ajuns în statul sud-american acesta a avut o altă direcţie decât participanţii la competiţia automobilistică. Traficanţii au ascuns cantitatea de droguri în spatele a 32 de cutii cu fund dublu. La finalul raliului-raid, camionul a fost îmbarcat pe un vapor care l-a adus în Europa.

Poliţia spaniolă a interceptat transportul, iar şapte traficanţi de droguri au fost arestaţi la Bilbao, Barcelona şi Ibiza. Oamenii legi au mai descoperit cu ocazia acestei operaţiuni 51.000 de pastile de ecstasy, 47.000 de euro şi două arme de foc.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
sala de sport
image png
Leo Messi si Harry Kane, Campionatul Mondial (EPA) jpg
Folarin Balogun (EPA) jpg
Harry Kane (EPA) jpg
Franta Spania, Campionatul Mondial 2026 (EPA) jpg
Leo Messi (EPA) jpg
Echipa nationala a Norvegiei, intampinata cu fast acasa (EPA) jpg
image
image