Pete Sampras a găsit unul din cele 80 de trofee ce i-au fost furate

Pete Sampras a găsit unul din cele 80 de trofee ce i-au fost furate

Ultima actualizare:

La începutul acestei luni, legendarul jucător a rămas fără o parte importantă a impresionantei sale colecții de trofee, care i-a fost furată dintr-un spațiu de depozitare public aflat în Los Angeles. "Credeam că există camere de supraveghere și că acele lucruri sunt încuiate și păzite bine. Sunt șocat", a declarat Sampras.

Fostul tenismen, acum în vârstă de 39 de ani, a mai precizat că 13 dintre cele 14 trofee de Grand Slam cucerite în carieră sunt în siguranță, o parte în propria casă, iar cealaltă la sediul central al companiei Nike, unul dintre sponsorii săi de-a lungul carierei.

Trofeele se aflau într-un depozit, alături de alte lucruri personale ale lui Sampras deoarece acesta, împreună cu soția sa, actrița Bridgette Wilson, și-au schimbat recent locuința. Printre obiectele furate se mai numără o chitară semnată de Carlos Santana și un scaun de pian cu autograful lui Elton John. Deocamdată nu se știe dacă hoții au vizat lucrurile lui Sampras sau au acționat la întâmplare.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
Ianis Hagi jpg
Ratiu contra Poloniei jpg
Lewandowski Dragusin jpg
Alin Petrache si Alianta celor 4 Natiuni 1 jpg
Simona Halep la semnarea parteneriatului jpg
gheorghe moldovan facebook jpg
Robert Lewandowski (EPA) jpg
Gheorghe Hagi (Sportpictures) jpg
image
image