Povestea primului meci în circuitul ATP a lui Federer

Ultima actualizare:

    Roger Federer
Roger Federer

Roger Federer stabileşte recorduri pe bandă rulantă. Ultima reuşită pare ruptă din poveştile cu eroi: luni va incepe cea de-a 300-a săptămână în care se va afla în fruntea clasamentului mondial ATP.

Considerat  acum cel mai mare jucător din toate timpurile, elveţianul a avut şi el un prim meci în tenisul profesionist. El a avut loc la 7 iulie 1998, iar Click! Vă prezintă povestea lui, aşa cum a fost publicată în cartea autobiografică a lui Federer, „Roger Federer: Cursa pentru perfecţiune", scrisă de Rene Stauffer, fragmentele fiind preluate din presa britanică.

Drept recompensă pentru câştigarea titlului de juniori la Wimbledon în 1998, Federer a primit un wild card la Openul elveţian de la Gstaad, de la directorul turneului Köbi Hermenjat. Federer a beneficiat astfel de prima şansă de a juca într-un turneu ATP, deşi nu era calificat, având în vedere poziţionarea sa, atunci, pe locul 720. Debutul lui Federer într-un turneu ATP s-a dovedit a fi dificil. Scopul lui, totuşi, era să câştige experienţă. Federer a picat în primul tur cu germanul Tommy Haas, nr. 41 mondial.

Până la urmă, Haas nu i-a mai fost oponent lui Federer. Germanul s-a retras cu câteva minute înainte din cauza unor probleme la stomac. Lucas Arnold, un lucky looser al calificărilor, a fost cel împotriva căruia  a jucat elveţianul. Expertul pe zgură argentinian, nr. 88 mondial, l-a învins pe Federer cu 6-4, 6-4, dar Arnold a recunoscut că a fost impresionat de băiatul de 16 ani. Federer a fost dezamăgit dar nu s-a simţit zdrobit.

„M-am zbătut din greu, dar n-am jucat foarte bine. Dacă jucam bine, câştigam," a spus el. „Când joci cu profesioniştii trebuie să alergi mai mult şi ei nu fac atâtea greşeli ca juniorii." Parcursul lui ulterior a dovedit că a învăţat din greşeli, pentru că acum este cel mai aureolat jucător din istoria tenisului masculin.

Roger Federer    300Pete Sampras    286Ivan Lendl    270



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
Gica Hagi alaturi de staff jpg
Nadia paralele montreal 1976 jpg
Florin Pirvu dedica victoria sotiei decedate jpg
Gigi Becali e pe lista neagră a stiliștilor foto: Facebook
sorana cirstea bucurie jpg
PSG castigatoare Liga Campionilor jpg
Nadia Comaneci presedinte Nicusor Dan jpg
GALA OFICIALA  NADIA COMANECI   50 ANI DE LA PRIMA NOTA DE 10 00  (29 05 2026) (1) jpg
image
image