Premiată de FR de Volei, Alexia Căruțașu are ofertă de a evolua pentru Turcia

Ultima actualizare:

Conform obiceiului, Federația Română de Volei (FRV) a stabilit cine sunt cei mai valoroși jucători și antrenori din țara noastră în sportul la fileul înalt. Alexia Căruţaşu și Marian Bala, ambii componenţi ai reprezentativelor de seniori, au ocupat locul 1. Pe de altă parte, forul de la București anunță că e la curent cu intenția jucătoarei de la Galatasaray Istanbul de a obține dreptul de a evolua pentru Turcia.

Alexia Căruțașu a câștigat Challenge Cup în 2021 / Foto: CEV
Alexia Căruțașu a câștigat Challenge Cup în 2021 / Foto: CEV

În ultima ședință a Consiliului Director al Federației Române de Volei pe 2021 au fost prezentate acțiunile loturilor care se află sau se vor afla în pregătire în următoarele săptămâni și au fost oferite detalii despre ”Gala Voleiului Românesc”, care va avea loc la 22 decembrie, la București, și au fost stabilite premiile anului 2021. La feminin, Alexia Căruţaşu (Galatasaray Istanbul) a obținut titlul de cea mai bună voleibalistă a României pentru al doilea an la rând. La nici 18 ani, Căruţaşu a câștigat Challenge Cup în 2021, cu Yeşilyurt Istanbul, după finala cu Volei Alba Blaj, iar la echipa naţională a participat la meciurile din cadrul turneului final al Campionatului European, la Cluj. Pe podium s-au mai clasat Rodica Buterez (22 de ani, CSM Târgovişte) şi Adelina Budăi-Ungureanu (21 de ani, Busto Arsizio).

Pe de altă parte, în comunicatul postat pe pagina oficial de Facebook a FRV se menționează că ”membrii aleși ai Consiliului Director au fost informați despre intenția jucătoarei Alexia Căruțașu de a obține dreptul de a evolua pentru naționala Turciei, dar și despre acțiunile pe care Federația Română de Volei le-a întreprins și le va întreprinde în continuare în acest caz pentru apărarea intereselor voleiului românesc și ale echipei noastre reprezentantive”.

Alexia Căruțașu a ales voleiul deși părinții ei au jucat baschet

Alexia a ales voleiul deși este fiica foștilor internaționali de baschet Andreea și Virgil Căruțașu. Explicația este simplă. Și bunicul dinspre mamă, Sandu Kapelovies, dar și mătușa ei, Alice Kapelovies, au făcut carieră la fileul înalt. Sigur este că alegerea Alexiei s-a dovedit mai mult decât inspirată. În 2017, pe când avea doar 14 ani, Alexia a impresionat la Europenele de junioare U16/U17 din Bulgaria, unde, doar neșansa, a făcut ca România să ocupe doar locul 7. Cu victorii în primele trei meciuri – 3:1 cu Belgia, 3:2 cu Cehia și 3:1 cu Turcia -, naționala noastră a dat speranțe într-o clasare la vârf. Au urmat, însă, două eșecuri la limită (2:3 cu Belarus, 100-95 la punctaveraj general, și 2:3 cu Rusia), care au trimis formația noastră în grupa locurilor 5-8. Tricolorele au ocupat, în final, poziția a 7-a, iar Alexia și colegele sale au resimțit multe regrete mai apoi. ”Sunt sigură că se putea obține mai mult. Știu ca eu și fetele putem și ne dorim mai mult. Putem juca mai bine ca acum. Mai avem mult de muncă pentru a fi sus! Mai avem de lucrat la preluare, la serviciu! Eu trebuie să mai muncesc la blocaj, dar și la repunerea mingei în joc”, ne-a declarat Alexia, după care a explicat de ce a ales voleiul, și nu baschetul: ”Mi-a plăcut mult mai mult decât baschetul. Când eram mică mergeam la meciurile lui tataie. Și a început să îmi placă. Am avut de gând să merg la baschet, dar am zis că nu vreau să stric tot ceea ce am făcut în patru ani la volei. Și am râmas la volei. La ambele sporturi țin foarte mult”.

alexia carutasu jpeg

A debutat în prima divizie, pentru CSM București, înainte de a împlini 14 ani

Apartenența la o familie de sportivi a ajutat-o pe Alexia în sensul că ea a descoperit de mică lumea sportului, dar talentul și calitățile sale au fost cele care au propulsat-o spre elită. Așa se explică și includerea ei în lotul de senioare a CSM București, în 2017. Adică la gruparea care cucerise în 2016 primul trofeu european la nivel de cluburi din istoria voleiului românesc, la feminin. Avea 13 ani pe atunci și o talie (1,81 m) tocmai bună pentru sportul la fileul înalt. Și impresionase la Balcaniada de cadete, unde fusese desemnată cea mai valoroasă trăgătoare. Alexia a disputat primul meci oficial pentru echipa de senioare CSMB înainte de a împlini 14 ani.

Marian Bala va juca cu Arcada Galați în ”optimile” Cupei CEV

La masculin, titlul de cel mai valoros voleibalist român din 2021, la seniori, i-a revenit lui Marian Bala (31 de ani), component al naţionalei şi campion cu Arcada Galaţi, formație cu care va evolua şi în ”optimile” Cupei CEV. Pe locurile 2-3 s-au clasat Adrian Aciobăniţei (24 de ani, Cannes) şi Andrei Mihălescu (25 de ani, SCM Zalău).

Iată și celelalte premii ce vor fi acordate în 22 decembrie:

- Antrenorul anului 2021 la seniori: Sergiu Stancu, cel care conduce campioana României, Arcada Galați, dar este și selecționerul naționalei masculine.

- Performanța Anului 2021: Marius Macarie, antrenorul lotului feminin U18 al României care a terminat pe locul 6 la Campionatul Mondial disputat în Mexic.

Antrenorul anului la copii și juniori (feminin) a fost desemnat Adrian Radu (CS Dinamo).

- Antrenorul anului la copii și juniori (masculin): Răzvan Vasile (CTF Mihai I București).

- Clubul anului 2021 la copii și juniori (feminin): CSM București, care a fost urmat în clasamentul general de CS Dinamo și de CSU Medicina CNUE Târgu Mureș.

- Clubul anului 2021 la copii și juniori (masculin): CTF Mihai I București, care a devansat pe CSM București și LAPI Dej.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Regina Letizia și Regele Felipe Foto Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Romania nationala fotbal (Sportpictures) jpg
Ianis Hagi (Sportpictures) jpg
Nationala fotbal Romania (Sportpictures) jpg
sala constanta handbal jpg
Dan Grecu cosr colan jpg
Dan Grecu Nadia Comaneci 1976 jpg
Mbappe facebook webp
Stadion vulcan in Arabia Saudita (X) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net