Rafael Nadal susţine drepturile clubului Real Mallorca în faţa UEFA

Rafael Nadal susţine drepturile clubului Real Mallorca în faţa UEFA

Ultima actualizare:

Jucătorul de tenis a devenit de puţin timp acţionar al clubului Real Mallorca din oraşul său natal. Astfel, tenismenul îşi apără vehement echipa de fotbal care a fost exclusă din ediţia 2010-2011 a celei de-a doua competiţii intercluburi continentale, Europa League, din cauza datoriilor acumulate.

UEFA a monitorizat acţiunile de la formaţia din Primera Division timp de mai multe luni. Situaţia echipei nu s-a ameliorat în ultima perioada, iar UEFA a hotarat că Mallorca nu are drept de joc în Europa League.

„Este dezgustător deoarece să joci în Europa este visul oricărui jucător şi suporter şi am dovedit că merităm acest lucru. Nu ştiu exact care sunt motivele reale ale acestei excluderi. Dacă sunt de natură economică, nu ar trebui să aibă loc nicio competiţie europeană deoarece toată lumea este în aceeaşi situaţie dificilă", a spus Nadal, care şi-a luat în serios rolul său la club. Îl vom vedea oare în viitorul apropiat şi preşedinte la Real Mallorca?

În cazul în care decizia va fi menţinută de către UEFA, Villarreal va fi formaţia care va ocupa locul rămas vacant.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
banner rafaela pestritu shakira png
Leo Messi si Lamine Yamal, dupa finala de la Campionatul Mondial 2026 (EPA) jpg
image png
Fabian Ruiz  stanga , finala de la Campionatul Mondial 2026, Spania Argentina (EPA) jpg
familia maruta jpg
Ferran Torres, nationala Spania, Campionatul Mondial 2026 (EPA) jpg
Spania, campiona mondiala din 2026 (EPA) jpg
image png
image
image