Renaşterea Simonei Halep

Ultima actualizare:

    Simona Halep a obţinut,  la Madrid, cel mai important  succes din acest anFoto: EPA
Simona Halep a obţinut, la Madrid, cel mai important succes din acest anFoto: EPA

Simona Halep a cucerit pentru a doua oară consecutiv titlul la Madrid, dar mai presus de trofeu şi banii cuveniţi, românca a câştigat ceva mai preţios: şi-a recâştigat antrenorul şi încrederea în forţele proprii. Click! vă prezintă cele trei mari câştiguri ale Simonei după aventura spaniolă.

1. Şi-a recâştigat antrenorul. Discuţia cu antrenorul Darren Cahill, de la Miami, din urmă cu o lună şi jumătate, în care Simona îl certa că dă din cap şi îi explica australianului că nu poate câştiga, l-a făcut pe Cahill să nu mai vrea să o antreneze. „După Miami, el a încetat să lucreze cu mine, pentru că era supărat. Nu pentru că am pierdut meciul, ci pentru atitudinea mea, a simţit că am renunţat. Îl admir şi îl respect pe Darren. Îi mulţumesc pentru decizia luată după Miami, a fost un şoc pentru mine şi nu m-am gândit decât că trebuie să schimb lucrurile”, a explicat Simona. Cei doi au reluat colaborarea acum, la Madrid, turneul fiind şi un fel de perioadă de probă, pentru a vedea dacă lucrurile au revenit la normal. Şi se pare că acum totul e aşa cum trebuie să fie.

2. Este mai puternică psihic. Despărţirea de antrenor a dus la o reconsiderare a poziţiei Simonei faţă de lucrul cu un psiholog. Ea a recunoscut că a început colaborarea cu un „mental coach” şi acest lucru chiar i-a adus un plus, fiind vizibil în jocul ei. „Am început să lucrez mai mult la mentalitatea mea, la psihic. Am arătat o nouă Simo, care nu renunţă, deşi am pierdut greu setul doi. Sunt mândră că am reuşit să schimb totul în scurt timp. Acum doar vreau să rămân aşa şi să devin mai puternică. Nu vreau să pierd asta, pentru că personalitatea mea poate fi puţin nebună pe teren. Acum vreau doar să fiu calmă, pentru că atunci când sunt calmă pot vedea jocul şi ce face adversara. Astfel, pot juca un tenis mai bun”, a declarat Halep.

3. A mai câştigat un milion de euro. Victoria cu 7-5, 6-7, 6-2 obţinută în faţa Kristinei Mladenovic i-a adus Simonei şi un cec consistent, de 1.135.000 de dolari. Cum finala a durat 164 de minute, înseamnă că ea a câştigat circa 7.000 de dolari pe minut. Aceasta e cea mai mare sumă obţinută de jucătoarea noastră în acest an, care depăşeşte de aproximativ 4 ori totalul premiilor obţinute de jucătoarea noastră în 2017. 

E în cărţi pentru Turneul Campionilor


    Foto: Guliver / Getty Images
Foto: Guliver / Getty Images

După victoria de la Madrid (7-5, 6-7, 6-2 cu Mladenovic) Simona Halep va înregistra un salt de patru locuri în clasamentul mondial, urmând ca de luni să ocupe poziţia a patra. De asemenea, ea va avea un salt spectaculos în clasamentul pentru Turneul Campioanelor, acolo unde va urca, azi, de pe locul 29 pe 8. Simona Halep a fost prezentă la ultimele trei ediţii ale competiţiei găzduite de Singapore. 

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințesa Caroline și Pierre Casiraghi cu soția Beatrice Borromeo, doliu în familia Casiraghi de la Monaco   Profimedia jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Olimpiu Morutan (Sportpictures) jpg
Michael Schumacher (Getty Images) jpg
Ianis Hagi (Getty Images) jpg
Lewis Hamilton (EPA) jpg
Razvan Sava (EPA) jpg
Universitatea Cluj CFR Cluj (Sportpictures) jpg
simona halep facebook jpg
nadia comaneci gettyimages jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net