Revenire fantastică pentru Conor McGregor
Irlandezul Conor McGregor a câștigat în doar 40 de secunde disputa cu americanul Donald Cerrone de la Las Vegas
Învins de rusul Khabib Nurmagomedov, în octombrie 2018, Conor McGregor nu mai luptase de atunci în UFC. Iar timpul a trecut cu folos pentru el. În primul rând, fiindcă irlandezul de 31 de ani a dominat cu autoritate cele 40 de secunde ale luptei cu un adversar mai vârstnic cu 5 ani decât el. Apoi, fiindcă victoria i-a adus în cont circa 5 milioane de dolari, ca bursă de meci, plus alte câteva zeci din drepturile TV. “Am făcut istorie în seara asta”, a exclamat McGregor la final. ”Am stabilit un record. Sunt primul luptător din istoria UFC cu victorii prin knoc-kout la trei categorii de greutate. Sunt foarte mândru”. Aflat la victoria cu numărul 22 din MMA, McGregor a fost primit ca un star la Las Vegas, T-Mobile Arena fiind în culorile Irlandei, iar melodii celtice răsunând atunci când cel supranumit ”The Notorious” s-a îndreptat spre ring de la vestiare. Faptul că disputa a stârnit un interes enorm o dovedește și prezența în sală a unor vedete precum actorii Matthew McConaughey și Jeremy Renner, jucătorul de fotbal american Tom Brady, boxerul Tyson Fury sau baschetbalistul Kristaps Porzingis.
Mayweather e gata de luptă
Succesul înregistrat de Conor McGregor l-a făcut pe Floyd Mayweather să reacționeze. La scurt timp după confruntarea de la Las Vegas, americanul a postat un mesaj pe contul său de Instagram în care anunță o revanșă în fața irlandezului, dar și un meci cu Khabib Nurmagomedov. Boxerul de 42 de ani a pierdut disputa cu McGregor din 2017, iar pe rus nu l-a înfruntat până acum.