Româncele au cucerit Asia

Ultima actualizare:

    Monica Niculescu şi Irina Begu traversează cea mai bună perioadă a cariereiFoto: Mediafax
Monica Niculescu şi Irina Begu traversează cea mai bună perioadă a cariereiFoto: Mediafax

În timp ce Simona Halep se pregăteşte să intre în luptă la super-turneul de la Wuhan, Monica Niculescu şi Irina Begu au impresionat deja pe Continentul Galben.

Tenismenele noastre se simt excelent în Asia, unde în această perioadă au loc mai multe turnee din circuitul feminin. La Guangzhou, în China, Monica Niculescu a avut o evoluţie perfectă, încununată cu victoria categorică (6-4, 6-0) din finala cu Alize Cornet, jucătoare care în acest an a bătut-o de două ori pe Serena Williams. Pentru performanţa ei, Monica a încasat peste 100.000 de dolari şi a primit 280 de puncte, cu care va urca în ierarhia mondială de pe locul 60 până pe 42. “E o senzaţie extraordinară. Am emoţii mari, simt bucurie şi încredere”, a declarat Niculescu cu trofeul în mână, al doilea său titlu WTA după cel din 2011 de la Florianopolis.

begu 0 jpeg

În acelaşi timp cu Niculescu, dar la Seul (Coreea de Sud), Irina Begu s-a impus în proba de dublu, alături de iberica Lara Arruabarrena, cele două trecând în finală cu 6-3, 6-3 de cuplul Barthel / Minella. Pentru Begu e al doilea titlu al anului la dublu şi al patrulea al carierei.

Halep, vedetă la Wuhan

În această săptămână, vine rândul Simonei Halep să-i impresioneze pe chinezi. A doua jucătoare a lumii participă la turneul Premier 5 de la Wuhan, urmând să debuteze cel mai probabil mâine contra învingătoarei din meciul Muguruza – Torro Flor, ambele din Spania. Ieri, Simona Halep a fost invitată însă de organizatori la ceremonia de deschidere, românca fiind cea care a dezvelit “imaginea” turneului, introdus în premieră în circuitul WTA.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
lumină PNG
image
image
image
image
image
image
Universitatea Cluj Dinamo (Sportpictures) jpg
Parma (Facebook) jpg
CFR Cluj Rapid (Sportpictures) jpg
Cristiano Ronaldo (EPA) jpg
Real Madrid (EPA) jpg
Sabrina Maneca Voinea (Facebook) jpg
sabalenka instagram jpg
Maradona
image
actualitate.net
image
actualitate.net