România la Mondiale: revelaţia Dragut e invenţia lui Tadici

Ultima actualizare:

    Ana Maria Dragut
Ana Maria Dragut

Marele câştig al naţionalei de handbal după Trofeul Carpaţi e jucătoarea de 27 de ani care a explodat la Zalău, sub comanda fostului selecţioner.

Pentru Mondialul care începe sâmbătă, România se va baza nu numai pe „bombele” Cristinei Neagu, ci şi pe cele ale Anei Maria Dragut, o handbalistă reinventată de experimentatul antrenor Gheorghe Tadici.

Dependenţa de Cristina Neagu e marea problemă cu care se va confrunta România la turneul final din Germania. Selecţionerul Ambros Martin a găsit însă la linia de 9 metri o soluţie la care nu se gândea nimeni în urmă cu un an. La Trofeul Carpaţi încheiat duminică la Craiova şi în special în victoria spectaculoasă (24-23) cu Brazilia, marea revelaţie a atacului nostru s-a numit Ana Maria Dragut. Contra sud-americancelor, interul dreapta a marcat de patru ori cu aruncări devastatoare, similare cu cele ale Cristinei Neagu de pe postul de inter stânga. Paradoxal, nu vorbim despre o handbalistă tânără, aflată la început de drum. Botoşăneancă la origine, Ana Maria are aproape 28 de ani, iar până în prezent s-a zbătut în mediocritate, la echipe precum CSM Roman, Dunărea Brăila sau Unirea Slobozia.


    Gheorghe Tadici
Gheorghe Tadici

Cel care a adus-o pe Dragut în prim-plan este nimeni altul decât Gheorghe Tadici, care a transferat-o la Zalău în vara anului trecut. De-aici a început o ascensiune fulminantă, care sperăm să continue la Mondiale, competiţie la care România are de apărat bronzul cucerit în urmă cu doi ani.

Despre Ana Maria Dragut

*Din 2005 până în 2009 a făcut parte din loturile de junioare şi de tineret ale României.

*Prima convocare la naţionala mare a primit-o chiar de ziua ei, la 24 februarie 2017.

*În sezonul 2016-2017 a dat aproape 100 de goluri pentru HC Zalău.

*Va juca la Mondiale în special pentru tatăl său, decedat în primăvară.

Lotul României pentru CM 2017

Portari: Dedu, DumanskaExtreme stânga: Elisei, Iuganu-PopaExtreme dreapta: Udriştoiu, BerbecePivoți: Pintea, Tătar, TomescuCentri: Buceschi, Zamfirescu, LasloInteri stânga: Neagu, Zamfir-Florianu, SzucsInteri dreapta: Geiger, Dragut

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Charlene și Albert de Monaco GettyImages 2162706103 jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Florin Nita (Sportpictures) jpg
Ianis Hagi (X, Twitter) jpg
Razvan Marin (Sportpictures) jpg
Romania tenis FedCup (Facebook) jpg
Otelul Galati CFR Cluj (Sportpictures) jpg
Nationala Romania (Sportpictures) jpg
Radu Dragusin (EPA) jpg
Nationala Romania antrenament (Facebook) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net