S-a încheiat procesul morții lui Emiliano Sala. S-au dat 18 luni de închisoare

Ultima actualizare:

    Emiliano Sala a decedat în ianuarie 2019FOTO: EPA
Emiliano Sala a decedat în ianuarie 2019FOTO: EPA

David Henderson, în vârstă de 67 de ani, organizatorul zborului în care a murit fotbalistul Emiliano Sala, a fost condamnat, vineri, la 18 luni de închisoare pentru că a angajat un pilot despre care ştia că nu este calificat pentru un astfel de zbor, informează presa engleză.

Verdictul a fost pronunţat de Tribunalul din Cardiff.

La 28 octombrie, Henderson fusese găsit vinovat de imprudenţă sau neglijenţă care a pus în pericol siguranţa unei aeronave. El a recunoscut în timpul procesului că a încercat să organizeze, fără permisiune sau autorizaţie, un zbor pentru un pasager. De atunci, Henderson s-a aflat în libertate.

Sala, în vârstă de 28 de ani, şi pilotul David Ibbotson, 59 de ani, au decedat după ce avionul în care se aflau s-a prăbuşit în Canalul Mânecii, în ianuarie 2019. Fotbalistul a fost implicat într-un transfer de 15 milioane de lire sterline de la FC Nantes la Cardiff City şi călătorea între cele două oraşe în momentul în care a survenit accidentul care a dus la moartea sa.

În timpul procesului de la Cardiff, s-a dezvăluit că David Ibbotson, care zbura în mod regulat pentru Henderson, nu deţinea o licenţă de pilot comercial, o calificare pentru a zbura pe timp de noapte, iar calificarea lui pentru a zbura cu un avion cu singur motor Piper Malibu era expirată. Henderson i-a cerut lui Ibbotson să piloteze avionul, deoarece era în vacanţă cu soţia sa la Paris. La doar câteva momente după ce a aflat că avionul s-a prăbuşit, Henderson a trimis un mesaj text unor persoane, spunându-le să nu vorbească şi avertizându-le că vor deschide o cutie a Pandorei.

image
image
image
image
image
image
Andrei Borza (Sportpictures) jpg
Romeo Lavia (EPA) jpg
Edi Iordanescu, Carlo Ancelotti, Anghel Iordanescu (Facebook) jpg
Novak Djokovici în semifinala masculină de la Australian Open. FOTO EPA-EFE
Nationala Ucrainei s a calificat la EURO2024 (EPA) jpg
Amical Columbia Romania 2 (EPA) jpg
Amical Columbia Romania (EPA) jpg
Kylian Mbappe (EPA) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net