Samba de Ucraina

image
Olena Samburska este una dintre cele mai sexy baschetbaliste de la CSM Târgovişte (Foto: FLORIAN ISPAS)

CSM are cu ce se lăuda. Dincolo de calităţile tehnice ale baschetbalistelor, formaţia din Târgovişte atrage lumea la sala ca un magnet datorită frumuseţii sportivelor. Echipa care a câştigat campionatul în urmă cu doi ani a reuşit să aducă în lot şi o jucătoare din Ucraina.

În paşaportul ei scrie Elena Samburska. Sorry, Olena Samburska. De fapt, scrie şi una şi alta.

Blonda ucraineancă zâmbeşte ştrengăreşte şi explică: „În actele pentru străinătate, atunci când călătoresc, folosesc paşaportul cu «Elena», iar când merg în Ucraina am acte cu «Olena».

Elena e prenumele meu în limba rusă, iar Olena se spune în ucraineană".

Ca să înţelegem cu totii e cam la fel ca şi denumirea echipei antrenată de Mircea Lucescu: „Şahtior" sună în ruseşte, iar „Shakhtar" în ucraineană.

Pe tricoul de joc scrie, deasupra numărului 7, scurt, „Samba". De unde „Samba", Olena? „De la numele meu, cum de unde?", se înveseleşte din nou extrema CSM-ului.

„Colegii, prietenii în copilărie mi-au spus <Samba> de la Samburska, mi-a plăcut şi aşa a rămas.

Cum ar veni, e numele meu în lumea baschetului. Plus că îmi place mult să dansez.

Nu neapărat samba, orice dans tineresc. Îmi doresc să ajung într-o bună zi în Brazilia pentru o samba adevărată".

A început baschetul în copilărie. Prima sa echipă s-a numit Olimp, apoi Zalk Zaporoje şi Dnepr Dnepropetrovsk, din ţara sa, Ucraina. „Samba" a ajuns în sezonul 2009 - 2010 la MCM Târgovişte.

A câştigat campionatul şi cupa şi a mers până în „sferturile" FIBA EuroCup. „Mai frumos la Burgas sau la Târgovişte?".

„Nu m-am dus nicăieri pentru turism, turism fac în vacanţă. E frumos şi la Burgas, şi la Târgovişte.

Îmi place mult mâncarea românească, să ştii".

„Ciorbă de văcuţă", spune ea în engleză, apoi silabiseşte în româneşte: „Ma-ma-liga cu smăntănă!".

S-a distrat la Tel Aviv

Are drept hobby-uri dansul şi călătoriile. I-a plăcut mult la Tel Aviv, la Venezia şi la Roma.

image
S-a distrat la Tel Aviv

Contul ei de Facebook e plin de imagini spectaculoase din vacanţele Olenei.

„N-am fost în Spania, încă. Cred că mi-ar plăcea să şi joc acolo pe viitor".

La 23 de ani, pe care abia i-a împlinit pe 31 ianuarie, are tot viitorul înainte.

david webp
276138604 516868496470142 2126568927628978572 n jpg
4 mircea badea e1569317764158 jpg jpeg
Screenshot 2022 06 28 at 19 48 24 png
BeFunky collage (35) jpg
FotoJet (5) jpg
teodora alex insula iubirii3 png
5 front bac toata clasa jpg
image
image
image
image
simona halep wimbledon 2022 jpg
david webp
FotoJet (5) jpg
GettyImages 1405458386 jpg
paul surugiu rugby jpg
David Popovici la revenirea in tara dupa ce a devenit dublu campion mondial la inot la Budapesta (9) jpg