Şarapova îşi aminteşte de Cernobîl: „Acel incident mi-a schimbat viaţa”
„Explozia de la centrală m-a prins în burta mamei. Familia mea a fost nevoită să fugă atunci în Siberia. Apoi s-a transefrat la Sochi, unde am întâlnit-o pe Navratilova şi drumul a continuat la Bollettieri în Statele Unite", spune pe scurt rusoaica pesntru ESPN.
Fuga din Gomel: „Incidentul de la Cernobîil mi-a schimbat viaţa (26 aprilie 1986) şi probabil nu aş fi jucat tenis dacă nu ar fi fost aşa. Familia mea a fost nevoită să lase totul în casa de la Gomel, o localitate în apropiere de Cernobîl, la graniţa cu Ucraina, unde au trăit o viaţă întreagă şi să plece doar cu paşaportul după ei tocmai în Siberia, unde m-am născut eu"
Din Siberia la Sochi: primul episod decisiv a fost transferul ei la Sochi, unul dintre puţinele centre pe atunci unde se juca tenis. Când avea doar 6 ani, Maria a avut privilegiul de a fi văzută de Navratilova într-un meci şi a spus antrenorului că are potenţial. Astfel, cehoaica a mediat un trasnfer al ei la academia Bollettieri din SUA. „Singurul lucru care imi amintesc este vocea mamei mele care îmi spunea că nu pot căra atâtea cărţi după mine în toată Rusia"
Visul american: la vârsta de 9 ani, Şarapova s-a văzut la Academia lui Nick Bollettieri. „E o nebunie să mă gândesc că astăzi oamenii ar fi putut opri acea explozie. Nu vreau să mă gândesc ce s-ar fi întâmplat cu mine dacă am fi rămas acolo. Eu sunt fericită cu ceea ce am făcut şi unde am ajuns"