Schlierenzauer, învingător şi la Innsbruck

Ultima actualizare:

La Innsbruck, Gregor Schlierenzauer a reuşit să câştige pentru prima oară în scurta, dar prodigioasa sa carieră, 'pe teren propriu', câştigând concursul cu 251,1 puncte (sărituri de 130 m şi 122 m). Astfel, tânărul săritor, 19 ani, se înscrie printre favoriţii la victoria finală. În celebra staţiune austriacă, Schlierenzauer a fost urmat de marele său rival, elveţianul Simon Ammann - 237,8 puncte (128,5 m şi 117,5 m), al treilea clasându-se finlandezul Janne Ahonen, de 5 ori câştigător al competiţiei, revenit după o retragere de 20 de luni - 237,4 puncte (128 m şi 117,5 m).

Clasat pe locul 4, cu 235,1 puncte, austriacul Andreas Kofler rămâne în fruntea clasamentului Turneului celor 4 trambuline, dar pentru concursul ultim, de la Bischofshofen (Austria), de miercuri, păstrează avans doar 14,6 puncte avans faţă de Schlierenzauer şi 22 puncte faţă de al treilea din ierarhia intermediară, austriac, de asemenea, Wolfgang Loitzl, al 6-lea la Innsbruck.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
Serban Cotirlan bust jpg
sabrina voinea cosr8 jpg
Gica Hagi alaturi de staff jpg
Nadia paralele montreal 1976 jpg
Florin Pirvu dedica victoria sotiei decedate jpg
Gigi Becali e pe lista neagră a stiliștilor foto: Facebook
sorana cirstea bucurie jpg
PSG castigatoare Liga Campionilor jpg
image
image