Schumacher are şi pneumonie!

Ultima actualizare:

În urmă cu două zile, un oficial al spitalului BG din Frankfurt a comentat situaţia pentru ziarul Bild.

„În jur de 30-50% dintre pacienţii care au stat în comă cât a stat Schumacher riscă să facă pneumonie", a explicat el. 

Acum, acelaşi cotidian revine cu informaţii noi despre subiect: ziarul notează că previziunile s-au adeverit şi că medicii au oprit procesul de trezire din comă, pentru a administra antibiotice foarte puternice.

Pneumonia poate aduce complicaţii pentru pacienţii aflaţi deja în stare gravă, pentru că organismul e alimentat cu mai puţin oxigen, aşa cum a declarat un ofiial al unui spital din Hamburg.

„Pneumonia este, în general, o boală gravă şi periculoasă, deoarece organismul este alimentat cu mai puţin oxigen şi e foarte slăbit. La pacienţii aflaţi deja într-o stare gravă, pneumonia poate duce la complicaţii, precum cedarea organelor. Tratamentul medicamentos durează între şapte şi 10 zile. După trei-patru zile se poate observa deja o îmbunătăţire. Totuşi, bacteriile pot fi puternice şi pot rezista la antibiotic, ceea ce măreşte durata de luptă împotriva bolii", a completat acesta.

Cum s-a format puroi în plămâni

Bacteriile ies din stomac  şi, în loc să părăsească organismul, intră pe căile respiratorii , spre plămâni , infectându-l cu puroi . Astfel, scade nivelul de oxigen.

În cazul lui Schumacher, doctorii au introdus un manşon steril pe tubul cu care e ventilat pentru a colecta probe din plâmâni şi astfel să ştie exact ce bacterie este şi ce antibiotic trebuie administrat.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
Cristi Chivu (EPA) jpg
Otelul Galati  FK Csikszereda (Sportpictures) jpeg
Rapid Dinamo (Sportpictures) jpg
Zé Roberto si David Beckham (EPA) jpg
Bogdan Chipirliu, Steaua (Sportpictures) jpg
Universitatea Craiova FC Arges (Sportpictures) jpg
Carlos Alcaraz (EPA) jpg
Rapid, Kadar Keita (dreapta), Sportpictures jpg
image
image