Simona Halep a ajuns pe 17, Jaqueline Cristian se apropie de Top 100

Simona Halep a ajuns pe 17, Jaqueline Cristian se apropie de Top 100

Ultima actualizare:

    Afectată de accidentări, Simona Halep n-a câștigat niciun trofeu anul acesta
Afectată de accidentări, Simona Halep n-a câștigat niciun trofeu anul acesta

Fost lider mondial, Simona Halep (30 de ani) a coborât de pe locul 15 pe 17, cu 2.982 de puncte, în clasamentul WTA dat publicităţii astăzi (luni, 4 octombrie). Constănțeanca n-a mai ocupat o poziție atât de slabă din anul 2013, an pe care l-a încheiat pe 11.

Dintre românce, ușoare coborâri au înregistrat Sorana Cîrstea, o poziţie (locul 40, cu 1.594 de puncte), Irina Begu, trei poziţii (este pe locul 61, cu 1.095 de puncte) și Patricia Ţig, o poziţie (este pe locul 164, cu 455 de puncte). În ascensiune se află Gabriela Ruse (853 puncte), care a săltat de 98 pe 92, aceasta fiind cea mai bună clasare din carieră, Jaqueline Cristian (702 puncte), care a avansat 15 poziţii, până pe locul 111, și Mihaela Buzărnescu (624 de puncte), care a urcat 23 de poziţii şi este pe locul 125. Ana Bogdan (726 de puncte) și Irina Bara (692 de puncte) se menţin pe locurile 107, respectiv 114. Lider rămâne sportiva australiană Ashleigh Barty, cu 10.075 de puncte. Aceasta este urmată de Arina Sabalenka (Belarus) – 7.115 de puncte, Karolina Pliskova (Cehia) – 5.285p, Iga Swiatek (Polonia) – 4.756p, Barbora Krejcikova (Cehia) – 4.668p, Garbine Muguruza (Spania) – 4.595p (a urcat 3 poziţii), Elina Svitolina (Ucraina) – 4.376p (-1), Sofia Kenin (SUA) – 4.190p, Maria Sakkari (Grecia) - 4.055p (+1), cea mai bună poziţie din carieră, Belinda Bencic (Elveţia) - 3.835p (+2).



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
Cristi Chivu (EPA) jpg
Diego Maradona (EPA) jpg
Nationala Romania (Sportpictures) jpg
image png
Erling Haaland tunsoare
Cristiano Ronaldo si Georgina Rodriguez jpg
David Popovici (EPA) jpg
ianis hagi si sotia sa, elena jpg
image
image