Simona Halep a gătit la Miami

Ultima actualizare:

    Simona Halep a primit şi un şorţ, ca amintire, la MiamiFoto: Twitter
Simona Halep a primit şi un şorţ, ca amintire, la MiamiFoto: Twitter

Simona Halep, a cincea favorită a turneului de la Miami, a avut o experienţă inedită, ajutând câţiva bucătari la o petrecere specială, organizată luni seara. Ea a fost însoţită de antrenorul ei, Darren Cahill.

Îmbrăcată într-o rochiţă cu motive florale, Simona Halep a participat la un eveniment gastronomic-caritabil, denumit „Taste of Tennis”. În cadrul acestuia, câţiva dintre cei mai bine cotaţi bucătari din SUA au gătit pentru vedetele tenisului. 

Ei au fost ajutaţi de câteva dintre jucătoare, printre acestea aflându-se şi Simona. Preparatele au fost apoi vândute la licitaţie către fanii care au dat bani buni pe un bilet de intrare. Alături de Simona Halep, la petrecere a participat şi australianul Darren Cahill, care este obişnuit cu astfel de evenimente. Cei doi au făcut şi câteva mişcări din tenis pe covorul care, spre deosebire de alte dăţi, a fost verde, nu roşu. 

În ceea ce priveşte tenisul, Simona este direct calificată în turul secund al competiţiei, acolo unde va juca împotriva învingătoarei meciului dintre Daria Kasatkina şi Kateryna Bondarenko. Pentru a se menţine în formă, ea s-a antrenat zilnic pe terenurile pe care anul trecut a ajuns până în semifinale, dar şi în sala de forţă, acolo unde a lucrat ieri dimineaţă, de la ora 8.00. Meciul Simonei din turul secund va avea loc mâine, la o oră ce urmează să fie stabilită. Partida va fi în direct la DolceSport.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
FC Arges Universitatea Craiova (Sportpictures) jpg
Campionatul Mondial (EPA) jpg
Elias Charalambous (Sportpictures) jpg
Razvan Lucescu (Facebook) jpg
Mirel Radoi (Instagram, Gaziantep) jpg
Cristi Chivu (EPA) jpg
Dinamo Rapid (Sportpictures) jpg
alexa dan mg 5744 jpeg
image
image