Simona Halep a reacţionat după ce Ilie Năstase a criticat-o că nu joacă pentru România
Jucătoarea de tenis Simona Halep a vorbit marţi cu jurnaliştii după ce Ilie Năstase a criticat-o că nu joacă pentru România în Fed Cup, împotriva Canadei.
Simona Halep a spus iniţial că este obosită şi că nu poate face parte din echipa noastră.
"Părerea mea este că joc zilnic pentru România. Tot timpul când intru pe teren, acolo scrie Halep - România. Cred că asta e mult mai important pentru mine şi pentru ţară. Am jucat întotdeauna cu mare drag la Fed Cup, când am putut şi când s-a putut. Am fost şi accidentată şi tot am jucat. Anul acesta este imposibil pentru că programul nu-mi permite. Dacă se juca în Europa mă duceam cu drag. Acum îmi este imposibil să schimb din nou fusul orar. Sunt obosită, vin după o perioadă lungă în America. Să plec iar în Canada şi să mă întorc este foarte, foarte greu", a declarat jucătoarea de tenis la Digisport, potrivit Mediafax.
"Îmi doresc ca fetele să câştige acolo şi fără mine, au şanse, sunt jucătoare foarte bune. O să le ţin pumnii şi o să le susţin de acasă. Nu ştiu dacă mă afectează sau nu, dar pe domnul Năstase îl respect, îi respect toate rezultatele pe care le-a avut, ceea ce a fost şi ceea ce este. Nu pot să comentez eu despre ceea ce spune dânsul. Este opinia dumnealui şi cum fiecare este liber să-şi spună părerea, eu accept orice", a mai spus Simona Halep.
Fostul tenismen Ilie Năstase a criticat, luni, decizia Simonei Halep de a renunţa la participarea cu formaţia României la întâlnirea contra Canadei, din play-off-ul Grupei Mondiale a Fed Cup, din cauza oboselii, el afirmând cu ironie că poate nu-i place spritul de echipă ocupantei locului 3 WTA.
"De condamnat mi se pare faptul că ea spune că e obosită, dar se duce la Stuttgart. La Fed Cup nu sunt maşini Porsche. Dacă eram în locul ei, jucam la Fed Cup. Eu i-aş pune o întrebare: ce e mai important Fed Cup sau turneul de la Stuttgart? Nu e prima oară când i se întâmplă treaba asta, să meargă să joace în altă parte. Joacă o singură dată pe an sau de două ori pentru echipa naţională. Poate nu îi place spiritul de echipă. Eu dacă m-aş odihni, nu aş juca în altă parte. Nu ajungi numărul 1 dacă joci la Stuttgart. Ajungi numărul 1 dacă te gândeşti la turneele de Grand Slam", a spus Năstase.
Simona Halep a revenit, sâmbătă, în România, după ce a participat la turneele de la Indian Wells (unde a câştigat titlul) şi Miami (competiţie la care a fost eliminată în semifinale).