Simona Halep, după cucerirea titlului la Roma: ”Iubesc acest turneu”
Învingătoare în premieră la Roma, Simona Halep a avut un discurs foarte frumos la ceremonia de premiere. Ea a devenit campioană după retragerea Karolinei Pliskova la scorul de 6-0, 2-1 în favoarea jucătoarei noastre.
Simona Halep i-a transmis un frumos mesaj Karolinei Pliskova, după ce jucătoarea cehă a abandonat finala turneului de la Roma, urându-i însănătoşire rapidă şi să se întâlnească din nou la Roland Garros, în finală.
"Buongiorno a tutti! Vă mulţumesc că aţi venit. A fost drăguţ să joc două zile la rând cu ceva spectatori în tribune. Ştiu că vremurile acestea sunt foarte dificile şi vă mulţumesc că aţi venit şi pentru răbdare. Este o bună energie pe teren şi m-am bucurat să fiu aici. Vreau să o felicit pe Karolina, ştiu că nu acest este modul în care doreşti să termini un turneu şi o finală, dar ai jucat extraordinar în această săptămână şi te felicit!. Îţi doresc recuperare rapidă şi noroc la French Open. Probabil ne vom întâlni din nou acolo, în finală. În 2013, aici am început să urc în topul tenisului mondial şi m-am bucurat, am fost fericită pe teren că am făcut semifinale atunci. De atunci, am început să joc cu adevărat bine şi în sfârşit după două finale am putut să câştig acest titlu. Iubesc acest turneu şi sunt foarte bucuroasă că am acest frumos trofeu acum, în mâini. Multe mulţumiri pentru toţi de la acest turneu, l-aţi organizat foarte bine, nu e uşor în aceste condiţii. Ne-am simţi în siguranţă şi bine, pe teren şi în afara lui, chiar dacă am stat atât de mult în camere. Ne asumăm asta, pentru că ne place să jucăm turnee şi vă mulţumesc pentru răbdarea avută cu noi şi pentru tot ce aţi făcut pentru noi în această săptămână. Mulţumesc, de asemena, echipei mele pentru suţinere", a afirmat Halep, la festivitatea de premiere.
Simona Halep, campioană la Roma. Pliskova a felicitat-o
Pliskova, la rândul ei, a felicitat-o pe Halep, pentru evoluţia de la Roma.
"A fost drăguţ să joc cu fani în tribune, vă mulţumesc că aţi venit. Am avut meciuri extraordinare aici. Bineînţeles, sunt dezamăgită că nu am putut să termin jocul de azi, dar Simo e prea puternică şi ar fi trebuit să fiu pregătită sută la sută ca să joc un meci bun împotriva ei. Felicitări pentru toată săptămâna, cred că meriţi titlul! Felicitări şi echipei tale. E greu să ţii turnee în vremurile acestea, dar organizarea a fost a fost extraordinară, m-am bucurat să fiu aici. Să faci turneul posibil a fost o treabă uimitoare. Vă mulţumesc foarte mult", a spus ea.