Simona Halep: «Nu am nevoie de bodyguard»
La US Open, Simona Halep este una dintre cele mai vânate jucătoare de către ziarişti. Ea a avut vineri (4 septembrie) zi liberă, astfel că reprezentanţii presei au avut prilejul de a-i lua noi interviuri. Românca a jucat sâmbătă (5 septembrie), după închiderea ediţiei, în turul 3.
Pentru Simona Halep, săptămâna petrecută la New York a însemnat, pe lângă meciuri şi antrenamente, o lungă serie de interviuri. Printre altele, Simona a explicat şi cum s-a schimbat viaţa ei după ce a devenit celebră în întreaga lume, mai precis după ce a jucat finala de la Roland Garros, anul trecut - pierdută în faţa Mariei Sharapova.
„Toată lumea mă recunoştea oriunde mergeam. Toată lumea îmi cerea să se fotografieze cu mine. Unele persoane îmi cereau permisiunea să mă sărute”, a afirmat Halep vineri, într-un interviu pentru ESPN. Întrebată dacă a simţit nevoia unei gărzi de corp, Halep a răspuns: „Nu am nevoie de pază, pentru că oamenii sunt drăguţi cu mine şi doar mă felicită atunci când mă văd, astfel că este în regulă”.
Românca a vorbit şi despre calificarea, pentru al doilea an consecutiv, la Turneul Campioanelor, care va avea loc la finalul sezonului, la Singapore. „Sunt foarte bucuroasă că m-am calificat din nou pentru Turneul Campioanelor. Anul trecut am avut un parcurs bun, am ajuns în finală şi în grupe am învins-o pe Serena. Voi face tot ce voi putea pentru a avea rezultate şi mai bune în acest an”, a declarat Simona Halep, cea care anul trecut a fost învinsă în finală de Serena.
După închiderea ediţiei, Simona a jucat în turul al treilea de la US Open contra americancei Shelby Rogers, locul 154 WTA. În optimi, Halep ar urma să joace cu învingătoarea partidei dintre Lisicki, cap de serie 24, şi Strykova.
Nadal, eliminat după un meci de poveste
Cea mai mare surpriză a zilei de vineri de la US Open a fost eliminarea fostului campion din 2010 şi 2013, Rafael Nadal. Cap de serie numărul 8, acesta a fost învins de italianul Fabio Fognini, care a câştigat cu scorul de 3-6, 4-6, 6-4, 6-3, 6-4 şi s-a calificat astfel în optimile de finală. Meciul a durat trei ore şi 46 de minute, terminându-se la ora 1 şi jumătate dimineaţa, ora SUA. Pentru Nadal, înfrângerea a însemnat bifarea a două premiere negative: a pierdut pentru prima oară un meci de Grand Slam după ce a condus cu 2-0 la seturi, adică după 151 de partide. Mai mult, anul acesta va fi primul, după 10 sezoane consecutive, în care nu va cuceri un titlu de Grand Slam.