Simona Halep, reproşuri din partea foştilor antrenori: "Nu mă aşteptam să procedeze aşa"
Simona Halep a renunţat recent la antrenorul ei, belgianul Wim Fissette. Tenismena a rupt colaborarea prin intermediul unui SMS, lucru pe care l-a făcut şi cu ceilalţi antrenori, conform ziarulring.ro.
Simona a declarat că lipsa comunicării a dus la încheierea colaborării. Conform ziarulring.ro, nu e prima dată când constănţeanca îi dă antrenorului său un simplu mesaj pentru a-l anunţa că nu mai colaborează. Andrei Mlendea, care a încetat colaborarea în vara anului trecut, a declarat că, deşi era la două camere de ea, Simona nu a venit să îi spună personal: „Modul în care m-a anunţat m-a mâhnit. Nu mă aşteptam să procedeze în felul acesta. În dimineaţa finalei, am primit un SMS prin care mă informa că, din acel moment, domnul Marcu este antrenorul ei. Eram la două camere de ea. Aşa a procedat! M-a informat că Marcu va veni în America (n.r. la US Open, care începea peste o săptămână). I-am mai fost sparring la Beijing şi aşa s-a încheiat colaborarea“.
Primul antrenor al Simonei Halep, Nicuşor Ene, a pvoestit şi el că nu a mai vorbit cu Simona de când au încheiat colaborarea. Totul se pare că s-a terminat din cauza unei dispute cu mama ei: „De când am încheiat colaborarea, Simona nu m-a căutat niciodată. Am fost antrenorul ei de la şase până la 11 ani, dar în urma unei dispute cu mama sa am renunţat. Eu eram mai dur, o mai certam în timpul turneelor, încercam să o motivez, dar ea era mai timorată, se ascundea după fusta mamei. Poate şi de asta nu mă mai caută acum. Ne-am mai întâlnit o dată în acest an, i-am urat succes, dar doar atât“.