Simona Halep va fi lider virtual la US Open
Simona Halep a ratat ocazia de a urca pe primul loc în clasamentul WTA după înfrângerea cu Garbine Muguruza, scor 1-6, 0-6, astfel că ea ocupă tot locul secund, la 5 puncte de Karolina Pliskova. Situaţia va fi neschimbată şi în ierarhia ce va fi publicată pe 28 august, numai că lucrurile se vor modifica imediat după publicarea ordinii mondiale din acea zi.
Atunci, după ce va fi publicată noua ierarhie vor intra în acţiune clasamentele ”live”. Acestea se realizează scăzând punctele obţinute de sportive în săptămâna corespunzătoare a anului trecut. Iar asta înseamnă că în clasamentul virtual se vor scădea – doar după publicarea oficială a ierarhiei – punctele obţinute de sportive la US Open 2016. Iar realitatea sună bine pentru Simona Halep.În clasamentul virtual de la startul US Open, liderul mondial va fi Simona Halep, care anul trecut a ajuns în sferturi la turneul american, deci i se vor scădea doar 430 de puncte. Spunem ”doar” pentru că liderul real, Karolina Pliskova, va pierde 1.300 de puncte, fiind ”vinovată” că a fost finalistă anul trecut la New York. Locul 2 în ierarhia live va fi ocupat de Garbine Muguruza, care anul trecut şi-a egalat cea mai bună performanţă la US Open, turul 2, pentru care a primit 70 de puncte. Aşadar, aceasta va fi situaţia la startul US Open, ceea ce înseamnă că un rezultat egal sau mai bun al Simonei decât adversarele sale ar face ca pe 11 septembrie, la finalul turneului de Grand Slam, atunci când va fi publicată următoarea ierarhie oficială, Simona Halep să fie noul lider mondial al tenisului feminin. Pentru că nu ajută la nimic să fii lider virtual, ceea ce contează şi rămâne în statistici este doar poziţia ocupată de o jucătoare în clasamentul oficial al WTA.
Clasament WTA oficial (28 august)
- Karolina Pliskova – 6.390 puncte
- Simona Halep – 6.385 puncte
- Garbine Muguruza – 5.860 puncte
- Elina Svitolina – 5.530 puncte
- Caroline Wozniacki – 5.350 puncte.
Notă: Acesta e ultimul clasament oficial înainte de US Open. Următoarea ierarhie oficială va fi publicată pe 11 septembrie şi ea este cea care va rămâne în statisticile tenisului mondial.
Clasament virtual (29 august)
- Simona Halep – 5.955 puncte (s-au scăzut 430 pentru sferturi la US Open 2016)
- Garbine Muguruza – 5.790 puncte (s-au scăzut 70 pentru turul 2 la US Open 2016)
- Elina Svitolina – 5.400 puncte (s-au scăzut 130 pentru turul 3 la US Open 2016)
- Karolina Pliskova – 5.090 puncte (s-au scăzut 1.300 pentru finală la US Open 2016)
- Caroline Wozniacki – 4.570 puncte (s-au scăzut 780 pentru semifinale la US Open 2016)
Notă: Situaţia ”live” de la care se porni la drum la US Open 2017. Acestor puncte li se vor adăuga cele cucerite la actuala ediţie şi astfel va rezulta clasamentul oficial din 11 septembrie, cel care contează.
«Nu ştiu ce trebuia să fac»
Simona Halep a pierdut categoric finala de la Cincinnati. Scorul de 1-6, 0-6 cu care s-a impus Muguruza în faţa ei reprezintă cea mai severă înfrângere suferită de româncă în ultimii 4 ani, de când a devenit o jucătoare de top. La câteva ore de la finalul partidei, afectată de scor şi de modul în care au decurs ostilităţile pe teren, Simona a ţinut să-şi ceară scuze fanilor pe Twitter.
”Vreau să le cer iertare fanilor pentru ultimul meci, sunt foarte dezamăgită, dar eu am făcut-o şi o iau ca atare. O felicit pe Garbine pentru tenisul ei extraordinar. Voi continua să muncesc pentru a deveni mai puternică pe toate planurile. Mulţumesc echipei pentru că este alături de mine în aceste momente. Uneori, cum s-a întâmplat şi astăzi, nu pot răspunde nici sfaturilor lui Darren. Abia aştept US Open acum”, a scris Halep, pe contul ei de Twitter.
Este pentru prima dată în 2017 când o finală din circuitul WTA s-a încheiat după doar 13 game-uri. Cea mai dezechilibrată finală din ultimii ani a avut loc în 2016, la Bucureşti, şi a avut-o tot pe Simona printre protagoniste. Numai că atunci ea era cea care o învingea cu 6-0, 6-0 pe Anastasija Sevastova.