Simona şi-a făcut datoria! România conduce Cehia cu 2-1 şi e la un pas de semifinale

Ultima actualizare:

    Simona Halep
Simona Halep

Halep a câştigat dramatic împotriva Karolinei Pliskova, ducând România la un singur punct de semifinala Cupei Fed.

Simona Halep a făcut unul dintre cele mai bune meciuri ale carierei, reuşind s-o depăşească în trei seturi (6-4, 5-7, 6-4) pe cehoaica Pliskova, chiar la ea acasă. Învingătoarea sfertului de finală din Cupa Federaţiei se va decide în ultimele două partide, România mai având nevoie de o singură victorie.

Două meciuri, două victorii, procentaj sută la sută. Simona Halep nu are nimic să-şi reproşeze după întâlnirea Cehia – România de la Ostrava. Sâmbătă, fosta lideră mondială s-a distrat cu Siniakova, dar adevărata sa forţă a ieşit la iveală azi, în super-confruntarea cu Karolina Pliskova (numărul 5 mondial), o altă tenismenă care s-a aflat la un moment dat pe prima poziţie în lume.

Derby-ul Halep – Pliskova s-a ridicat la înălţimea aşteptărilor, cele două jucătoare oferind un duel pasionant, care ne-a ţinut cu sufletul la gură timp de aproape trei ore. Primul set i-a revenit sportivei noastre cu 6-4, dar nu fără emoţii, Halep izbutind să încheie conturile abia după a cincea încercare. Manşa secundă a fost una mult mai dramatică, Pliskova conducând pe tabelă cu 4-1 şi 5-3. Cu un efort remarcabil, Simona a împins setul în prelungiri, dar l-a cedat cu 5-7. A urmat un set decisiv disputat pe aceleaşi coordonate, cu schimburi lungi de mingi şi cu perioade de alternanţă la conducerea ostilităţilor. De această dată, românca s-a distanţat la 5-2 şi se părea că va încheia partida cu lejeritate. O specialistă a revenirilor, Pliskova n-a cedat, reuşind să se apropie periculos (4-5), salvând inclusiv o minge de meci. Din fericire, Halep s-a adunat la timp şi a pus capăt meciului după un ghem pe propriul serviciu. Per total, diferenţa a fost făcută de tenacitatea specifică Simonei, dar şi de numărul mare de greşeli neforţate comise de Pliskova (62, comparativ cu 38 în contul lui Halep).

„Nu ştiu dacă sunt un complex pentru ea, dar mereu avem meciuri grele şi mă bucur că de data aceasta am câştigat eu în FedCup. Ea m-a bătut acasă, eu am bătut-o acasă la ea, e egalitate. Meciurile din Top 5 sunt ca o finală de grand slam”, a declarat la final Simona Halep. La 2-1 pentru România, echipa noastră mai are nevoie de un singur punct din două meciuri, unul de simplu şi unul de dublu, pentru a pătrunde în semifinalele Cupei Federaţiei. Prima şansă o are Mihaela Buzărnescu, împotriva Katerinei Siniakova.

Rezultatele meciului Cehia - România

Sâmbătă

Karolina Pliskova – Mihaela Buzărnescu   6-1, 6-4

Katerina Siniakova – Simona Halep 4-6, 0-6

Duminică

Karolina Pliskova – Simona Halep   4-6, 7-5, 4-6

Katerina Siniakova – Mihaela Buzărnescu

Barbora Krejcikova / Katerina Siniakova – Irina Begu / Monica Niculescu

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard și Alejandra Gere, GettyImages (2) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Andrei Ratiu (Sportpictures) jpg
Bernadette Szocs (Facebook) jpg
Marius Sumudica (Sportpictures) jpg
Cristiano Ronaldo (EPA) jpg
Erling Haaland (EPA) jpg
Rafael Nadal si Toni Nadal (EPA) jpg
Mircea Lucescu (Sportpictures) jpg
România Kosovo (Sportpictures) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net