Spîrlea: "Nu este un avantaj că am picat în grupă cu Portugalia, ţara gazdă"

Ultima actualizare:

"Putea să fie şi mai bine, dar şi mai rău. Am picat totuşi cu reprezentanta ţării gazdă, iar acest lucru nu este tocmai un avantaj. Este bine că nu întâlnim Portugalia în primul meci. Va trebui să ne concentrăm foarte bine la fiecare partidă pe care o vom juca. Ne-am antrenat pentru a face faţă la fel de bine atât la simplu, cât şi la dublu", a spus Spîrlea, pentru site-ul federaţiei.

Meciurile contând pentru a treia divizie valorică se vor disputa, în perioada 3-6 februarie, în Complexo de Tenis do Jamor din Cruz Quebrada (Portugalia). Echipa României va întâlni, miercuri, reprezentativa Elveţiei.

Componenţa grupelor:

Grupa A: Israel, Olanda, Slovenia, Bulgaria

Grupa B: Portugalia, Elveţia, România, Croaţia

Grupa C: Suedia, Danemarca, Ungaria, Letonia

Grupa D: Belarus, Marea Britanie, Austria, Bosnia-Herţegovina.

Echipele care se vor clasa pe primul loc în fiecare grupă vor juca între ele, urmând ca cele două învingătoare să se califice în barajul din perioada 24-25 aprilie, pentru Grupa a II-a Mondială.

De asemenea, reprezentativele care se vor clasa pe ultimul loc în fiecare dintre cele patru grupe, vor juca între ele, iar învinsele vor evolua în barajul pentru retrogradare în Grupa a II-a Europa/Africa.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
Gica Hagi alaturi de staff jpg
Nadia paralele montreal 1976 jpg
Florin Pirvu dedica victoria sotiei decedate jpg
Gigi Becali e pe lista neagră a stiliștilor foto: Facebook
sorana cirstea bucurie jpg
PSG castigatoare Liga Campionilor jpg
Nadia Comaneci presedinte Nicusor Dan jpg
GALA OFICIALA  NADIA COMANECI   50 ANI DE LA PRIMA NOTA DE 10 00  (29 05 2026) (1) jpg
image
image