Ştiinţa Baia Mare a obţinut prima victorie pe terenul Stelei din istorie
Cu o desfăşurare palpitantă, derby-ul campionatului de rugby a avut două perioade distincte. În primele 40 de minute, maramureşenii au profitat de erorile comise de militari, detaşându-se pe tabela de marcaj - au condus la pauză cu 20-9. Repriza a doua a fost dominată de Steaua, care a marcat mai multe puncte decât rivala sa (12-3), însă nu a reuşit să întoarcă rezultatul deşi a avut câteva mari ocazii de eseu pe final. Mai mult decât atât, în ultimul minut bucureştenii au decis, inexplicabil, să trimită în margine balon din lovitură de pedeapsă deşi concretizarea acelei penalităţi le-ar fi adus victoria.
Punctele au fost marcate de următorii jucători: Dumbravă 1dg (min. 3), 6lp (min. 11, 30, 44, 56, 62, 70), respectiv Dimofte 1e (min. 23), 2t (min. 23, 35), 3lp (min. 6, 27, 59), Ursache 1e (min. 35).
După meci, antrenorul principal al lui CSM Baia Mare, Eugen Apjok, a declarat pentru "Adevărul": "Am reuşit să câtigăm în Ghencea. Ne-am atins obiectivul. Am dominat prima repriză şi în mod normal victoria noastră trebuia să fie mai clară decât o arată tabela de marcaj. Mai ales că noi am înscris două eseuri, iar Steaua a marcat numai prin lovituri de ţintă. Aşa se întâmplă însă la noi. Apare o lipsă de concentrare, se comit erori inexplicabile. Cred însă că am dovedit încă o dată că formăm cea mai bună echipă de rugby din ţară la această oră".
Este de menţionat că Steaua nu a putut alinia la acest meci o serie de jucători importanţi - din acest motiv, Cristi Mocanu, cel care se ocupă de marketing la gruparea bucureşteană, a fost reactivat.
Într-un alt meci din Play-off (grupa locurilor 1-6), disputat tot la Bucureşti, Dinamo a depăşit cu 31-15 pe RCM Universitatea de Vest Timişoara.