Tată şi fiu, campioni Formula 1 după 34 de ani

simeon stalpnicul png
Nico şi Keke Rosberg

Keke şi Nico Rosberg sunt a doua pereche tată – fiu care triumfă în „Marele Circ”. Au făcut-o la o distanţă de 34 de ani, la fel cum s-a întămplat cu Graham şi Damon Hill.

Ultima etapă din stagiunea 2016 a Formulei 1 a adus succesul mult aşteptat de germani: un pilot neamţ a ieşit campion mondial pe o maşină Mercedes. După două sezoane (2014 şi 2015) în care a stat în umbra colegului său Lewis Hamilton, Nico Rosberg şi-a tăiat acum propria felie de glorie. „Danke Mama und Papa”, a scris pe Twitter pilotul de 31 de ani la puţine minute după cursa decisivă de la Abu Dhabi. În cazul lui Nico, mulţumirile adresate părinţilor au o însemnătate aparte, de vreme ce tatăl său, Keke Rosberg, a fost la rândul său campion mondial în Formula 1, în urmă cu 34 de ani (1982). De altfel, juniorul Rosberg a postat şi un filmuleţ emoţionant cu primii săi paşi în sportul cu motor, sub atenta supraveghere a seniorului Rosberg.

„Mi-am îndeplinit un vis din copilărie şi sunt mândru că am realizat aceeaşi ispravă precum tatăl meu”, a spus proaspătul câştigător. Dinastia Rosberg aminteşte de dinastia Hill, britanicii Graham şi Damon fiind prima pereche tată şi fiu care gustă din şampania victoriei în Formula 1. Culmea, cei doi Hill au triumfat tot la 34 de ani distanţă, adică în 1962 şi 1996.

Fulgy, fiul Vioricăi, s a certat cu vânzătoarele jpeg
5 carmen iohannis prima zi de scoala 4 jpg jpeg
alina ilan laufer jpeg
image png
ioana nastase fiu3 webp
https   www cancan ro wp content uploads 2022 06 A03I5577 scaled webp
BeFunky collage (40) jpg
nota bac fiica adriana iliescu eliza sefa promotie 776494 jpeg
image
adevarul.ro
image
adevarul.ro
image
image
image
image
emma raducanu
athlete photoshoot david popovici 001 jpeg
raducanu emma GettyImages 1356002019 jpg
marian iancu jpeg
mircea rednic dinamo jpeg
dennis man jpeg