Ultima distracţie a baschetbalistului Chauncey Hardy

Ultima actualizare:
Americanul i-a oferit şapca  cu ghinion iubitei lui Gipsy
Americanul i-a oferit şapca cu ghinion iubitei lui Gipsy

Chauncey Hardy (23 de ani), jucător american de baschet, a venit la Giurgiu să scape de sărăcia în care s-a născut în America. Şi-a găsit sfârşitul tragic într-un club din cauză că a vrut să danseze cu amanta unui interlop.

Visa să ajungă mare baschetbalist în Germania sau Italia. Plecase din America, dintr-o familie foarte săracă.

Giurgiu era doar o etapă în viaţa lui, din păcate a fost ultima. În noaptea de sâmbătă spre duminică, Chauncey Hardy a fost omorât într-un club din Giurgiu de un interlop local, din cauză că s-a dat la o fată.

Sâmbătă, ora 20.00. Americanul a fost cel mai bun jucător al echipei CSS Giurgiu în meciul cu Dinamo

simeon stalpnicul png

Jucătorul de baschet se afla de la mijlocul lui august la echipa CSS Giurgiu. Sâmbătă, echipa sa a avut un meci mare cu cei de la Dinamo, împotriva căreia a câştigat în prelungiri cu scorul de 91 la 86.

După partidă, în jurul orei 21.00, jucătorii împreună cu preşedintele echipei, Smărăndiţa Iliescu, şi cu antrenorul american Theo Evans s-au dus să sărbătorească victoria în restaurantul Rustic din Giurgiu.

Băieţii s-au simţit foarte bine: au mâncat, au băut, până spre 11 noaptea, când o parte dintre ei, printre care şi Chauncey, s-au hotărât să continue distracţia în clubul Emotionne.

Duminică, ora 02.00. Chauncey Hardy s-a fotografiat în Clubul Emotionne cu prietenii  săi

simeon stalpnicul png

Baschetbalistul se simţea bine: făcea glume cu colegii şi avea chef de dans. Sportivii spun că era foarte talentat şi de-aia îi plăcea în club.

El a stat mai mult separat de ei: băieţii s-au aşezat la bar, cu spatele la ring. Chauncey făcea ture prin local, îşi lua bere şi mergea să danseze.

Duminică, ora 03.30. Americanul i-a oferit şapca cu ghinion iubitei lui Gipsy


    Americanul i-a oferit şapca  cu ghinion iubitei lui Gipsy
Americanul i-a oferit şapca cu ghinion iubitei lui Gipsy

În discotecă erau multe persoane, printre care şi membrii clanurilor File şi Butoane, cele mai cunoscute grupări mafiote din oraş.

Printre ei: Florin Grecu zis Floricel, fiul mijlociu al şefului clanului Butoane, cu unul dintre locotenenţii săi, Ionuţ Tămăsoaia, zis Gipsy.

Luni, ora 12.00. În faţa clubului Emotionne, localnicii au aprins lumânări şi  chiar au lăsat o minge de baschet. Clubul s-a închis ieri “pentru renovări“

simeon stalpnicul png

Potrivit martorilor, Chauncey a început să danseze pe lângă o blondă, despre care se spune că ar fi amanta lui Ionuţ, şi să-i facă avansuri: i-a oferit ceva de băut şi i-a dat şapca lui.

Atunci Gipsy s-a supărat şi l-a lovit pe acesta în plină figură. A căzut ca trăsnit pe spate şi a dat cu capul de o bară de metal şi de o treaptă.

Sportivul de culoare a rămas nemişcat. Colegii lui au fost anunţaţi de ce s-a întâmplat de la Floricel Butoane: "Vedeţi că al vostru e căzut. Veniţi să-l luaţi!".

Ambulanţa l-a transportat la spitalul din Giurgiu, apoi a fost adus Bucureşti, dar aici a murit.

Medicii din Giurgiu au crezut că este în comă alcoolică

Iniţial, medicii din Giurgiu i-au pus diagnosticul de comă alcoolică.

Adus la Bucureşti, doctorii de la Bagdasar Arseni au constatat că avea o hemoragie internă foarte puternică în zona capului.

Ei au avut nevoie de aprobări speciale pentru a-l opera, inclusiv de la familia din America.

El a făcut un stop cardiac pe masa de operaţie, dar al doilea i-a fost fatal: medicii nu au mai avut ce să-i facă pentru a-l salva.

Agresorul s-a predat duminică noaptea la Poliţie

Imediat după incident, Gipsy a dispărut de acasă, fiind speriat de consecinţe.

Ionuţ Tămăsoaia (dreapta) a ajuns din club în arest

simeon stalpnicul png

După ce evenimentul a fost mediatizat, în noaptea de duminică spre luni, el s-a predat oamenilor legii. Ieri, după nici 30 de minute de audieri la parchet, Gipsy a fost prezentat în faţa magistraţilor care au hotărât să-l aresteze pentru 29 de zile.

La instanţă au fost prezenţi mai mulţi apropiaţi ai inculpatului, printre care şi concubina acestuia, alta decât blonda din club.

simeon stalpnicul png

"Sunt însărcinată şi nu mă simt deloc bine. Vreau doar un pic de linişte, nu vreau să fac scandal aici. Îmi aştept soţul. Ştiu că este nevinovat şi asta o să se dovedească", a declarat aceasta.

Marian Cozma, ucis la fel într-un club din Ungaria

Cazul morţii lui Chauncey Hardy se aseamănă izbitor cu cel al handbalistului Marian Cozma.

foto: Agerpres

simeon stalpnicul png

În 8 februarie 2009, România a fost cutremurată de vestea uciderii acestuia, la Veszprem, în Ungaria.

Totul s-a petrecut într-un local din orașul maghiar, internaționalul fiind înjunghiat.

Conform surselor din cadrul poliţiei, pivotul român a fost înjunghiat înainte să iasă din discotecă.

Iniţial, Cozma a intrat în discotecă foarte degajat, fiind însoţit de prietena sa, Claudia.

Apoi, a fugit din local şi chiar împiedicându- se pe treptele unde mai tâziu au fost găsite urme de sânge.

Mai citeşte:

Tatăl regretatului Marian Cozma: „Sunt un om găurit pe interior"

Cazul Chauncey Hardy se aseamănă izbitor cu cel al lui Marian Cozma

Ce spune presa străină despre moartea baschetbalistului Chauncey Hardy



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
sabrina voinea cosr8 jpg
Gica Hagi alaturi de staff jpg
Nadia paralele montreal 1976 jpg
Florin Pirvu dedica victoria sotiei decedate jpg
Gigi Becali e pe lista neagră a stiliștilor foto: Facebook
sorana cirstea bucurie jpg
PSG castigatoare Liga Campionilor jpg
Nadia Comaneci presedinte Nicusor Dan jpg
image
image