Victor Hănescu pleacă la Miami
Victor Hănescu poate zâmbi din nou. După o lună și jumătate de stres și griji, el a primit acceptul medicilor de a relua activitatea sportivă.
Era 11 octombrie când Victor Hănescu a leșinat la un antrenament desfășurat la challenger-ul de la Rennes (Franța). Se întâmpla cu o zi înainte de a juca în primul tur contra lui Marius Copil, iar medicii i-au interzis să mai joace tenis o perioadă. Ajuns acasă, Victor a făcut timp de o lună toate investigațiile posibile și, din fericire, zilele trecute a primit o veste foarte bună: poate relua activitatea!
”A fost un final de an mai greu pentru mine, multe teste medicale, am fost puțin îngrijorat. Dar de câteva zile am primit vești bune de la medici, am primit verde pentru performanță în continuare și ăsta e un lucru bun. Știu că sunt sănătos și pot merge mai departe”, a declarat Victor Hănescu (35 de ani) la Gala Tenisului Românesc.
El a detaliat apoi pentru Click! că la finalul săptămânii va merge în Italia, pentru a face un ultim control, după care, pe 12 decembrie, va pleca pentru trei luni în SUA, la Miami. ”Ca și anul trecut, voi merge cu soția și băiatul la Miami, unde vom sta trei luni. Mă voi antrena acolo, iar pe la finalul lui ianuarie, începutul lui februarie voi reveni în turnee. Voi încerca să mă înscriu la turnee din zona aceea, ca să îmi fie ușor să ajung”, a declarat Victor, care are la Miami un mic apartament.