Euro 2016 / Se împart ultimele locuri din optimi

Ultima actualizare:

    Naţionala Spaniei  este deja calificată  în optimile de finalăFoto: AP
Naţionala Spaniei este deja calificată în optimile de finalăFoto: AP

Duminică a început etapa a treia a grupelor Campionatului European, care va decide echipele calificate în optimi şi formaţiile care vor pleca acasă. Deocamdată, singura certitudine în privinţa echipelor eliminate este Ucraina, iar alte două favorite, Italia şi Spania, s-au calificat deja în fazele eliminatorii. Iată calculele pe care şi le fac echipele înaintea ultimelor meciuri.

GRUPA B

  • Anglia. Se califică dacă obţine un egal şi câştigă grupa sută la sută dacă învinge Slovacia. Având 4 puncte, poate merge mai departe şi în cazul unei înfrângeri.
  • Ţara Galilor. Se califică în cazul unei victorii cu Rusia, dar îi e suficient şi un egal, dacă Anglia nu pierde cu Slovacia. Dacă Anglia pierde, iar Ţara Galilor face egal, galezii termină pe 3.
  • Slovacia. Se califică în cazul unei victorii cu Anglia şi ocupă locul doi în grupă şi cu un egal, dacă Rusia învinge Ţara Galilor. Slovacii vor fi însă eliminaţi, dacă pierd cu Anglia, iar Rusia se impune cu Ţara Galilor.
  • Rusia. Are nevoie de o victorie pentru a mai spera la calificare. Pot ocupa locul 2 dacă Anglia pierde, caz în care diferenţa între cele două naţionale ar fi făcută de golaveraj şi goluri marcate.

GRUPA C

  • Germania. O remiză îi e suficientă pentru calificarea de pe locul 1, dacă Polonia nu câştigă. Cu un succes în faţa Irlandei de Nord îşi poate betona primul loc, mai ales dacă învinge la scor.
  • Polonia. Se califică cu un egal sau indiferent de rezultat, dacă Irlanda de Nord pierde cu Germania. Dacă Polonia şi Germania termină cu număr egal de puncte, vor fi departajate de golaveraj.
  • Irlanda de Nord. Se califică dacă învinge Germania şi ocupă locul al treilea în cazul unei înfrângeri sau a unei remize.
  • Ucraina. Este eliminată sută la sută, indiferent de rezultatul obţinut în ultimul meci.

GRUPA D

  • Spania. E deja calificată şi va câştiga grupa în cazul unei victorii sau al unui egal contra Croaţiei.
  • Croaţia. Se califică cu un egal şi câştigă grupa cu o victorie. Dacă ex-iugoslavii pierd, iar Cehia câştigă, cele două formaţii vor termina la egalitate, iar diferenţa va fi făcută în ordine de golaveraj, goluri marcate, clasament fair-play şi coeficient UEFA.
  • Cehia. Trebuie să câştige cu Turcia pentru a spera. Atunci, se poate fie să depăşească Croaţia în lupta pentru locul 2, fie să ajungă în optimi de pe locul al treilea, cu 4 puncte.
  • Turcia. Are nevoie de o victorie pentru a mai putea spera că va prinde unul dintre cele patru tichete pentru optimi, rezervate echipelor de pe locul al treilea.

GRUPA E

  • Italia. E calificată de pe primul loc, indiferent de rezultatul meciului cu Irlanda. Şi-a asigurat fotoliul de lider înaintea ultimei partide.  
  • Belgia. Se califică în cazul unui egal sau al unei victorii cu Suedia. Dacă pierde în faţa Suediei, iar Irlanda învinge Italia, Belgia va părăsi competiţia.
  • Suedia. Se poate califica de pe locul secund, dacă învinge Belgia. Orice alt rezultat îi oferă doar şanse teoretice.
  • Irlanda. Poate urca pe locul secund, dacă învinge Italia, iar Belgia pierde cu Suedia. Dacă învinge Italia, iar Suedia nu câştigă cu Belgia, Irlanda ocupă locul 3, având şanse mari de optimi.

GRUPA F

  • Ungaria. Câştigă grupa dacă învinge, dar o poate face şi cu o remiză, dacă Islanda nu câştigă la mai mult de două goluri cu Austria. În cazul unei înfrângeri, va ocupa în cel mai rău caz locul 3, cu şanse mari de calificare.
  • Islanda. Se califică în cazul unei victorii. O remiză poate fi suficientă pentru calificarea de pe locul 2, dacă Portugalia nu învinge Ungaria. Dacă Portugalia învinge, iar Islanda face egal, nordicii termină cu 3 puncte pe locul al treilea.
  • Portugalia. Se califică cu o victorie în faţa Ungariei şi poate ocupa chiar şi primul loc, în funcţie de ce face Islanda. În cazul unei remize, Portugalia poate termina pe locul al treilea, cu şanse de calificare.
  • Austria. Realist vorbind, poate spera la calificare doar cu o victorie.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Regina Letizia și Regele Felipe Foto Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Romania nationala fotbal (Sportpictures) jpg
Ianis Hagi (Sportpictures) jpg
Nationala fotbal Romania (Sportpictures) jpg
sala constanta handbal jpg
Dan Grecu cosr colan jpg
Dan Grecu Nadia Comaneci 1976 jpg
Mbappe facebook webp
Stadion vulcan in Arabia Saudita (X) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net