3 probleme de rezolvat la naţională
Ultima actualizare:
Victoria cu amatorii din Feroe, scor 1-0, trebuie privită dincolo de cele trei puncte. Tricolorii conduc grupa, dar suntem fix la jumătatea preliminariilor. Mai sunt încă cinci meciuri şi nu trebuie să scădem ritmul. Iată ce trebuie însă să facem pentru următorul joc.
- Ţinerea în priză a „arabilor”. Deşi au plecat în deşert, Sânmărtean şi Keşeru sunt oameni de bază la naţională. Atacantul lui Al Gharafa a fost singurul marcator cu Feroe, doar că ambii vor avea o problemă: vor intra în vacanţă prea repede. Campionatele din Arabia Saudită şi Qatar se încheie pe 15 mai, respectiv 16 aprilie, iar până pe 13 iunie, când e meciul cu Irlanda de Nord, se pot deconecta de la miza oficialelor.
- Recuperarea lui Marica. Cu Feroe s-a văzut clar lipsa variantelor din ofensivă. Keşeru a înscris un gol, dar a ratat alte ocazii importante şi s-a văzut că pe bancă, cel puţin în viziunea lui Iordănescu, nu există soluţii. Rusescu oscilează în evoluţii, iar dacă Andone n-a debutat cu amatorii din Feroe, e puţin probabil că se va întâmpla asta în importantul meci din Irlanda de Nord. Astfel, recuperarea lui Marica, accidentat, devine o necesitate.
- Creşterea posesiei. Când joci cu Feroe te aştepţi ca aceştia să nu atingă mingea decât atunci când le-o dai tu, din greşeală. La Ploieşti, anonimii feroezi ne-au creat însă mari probleme, au avut ocazii de gol şi câteodată a părut că nu-i putem deposeda. Mai mult, când încercam noi să le ascundem mingea, nu reuşeam cicluri de mai mult de cinci sau şase atingeri, după care pierdeam balonul. Asta a făcut ca statistica posesiei să fie la finalul partidei de 61% România – 39% Insulele Feroe, mult prea echilibrată pentru un astfel de joc.