6 cluburi cer înghețarea play-out-ului din Liga 1!

Ultima actualizare:

    Ciprian ParaschivFOTO: Sportpictures.eu
Ciprian ParaschivFOTO: Sportpictures.eu

Șase cluburi din play-out-ul Ligii 1 au anunțat, printr-un document trimis LPF, că doresc să nu mai joace în acest sezon din cauza condițiilor de pregătire pe care nu le pot respecta. De asemenea, vor să nu mai retrogradeze nimeni! Singurele care nu au semnat sunt Dinamo și Sepsi Sf. Gheorghe.

Clubul Politehnica Iaşi a anunţat, vineri, că mai multe grupări au propus îngheţarea sezonului 2019/2020 în play-out. Gruparea din Iaşi prezintă şi conţinutul documentului trimis de preşedintele Ciprian Paraschiv către LPF:

“Stimate domnule Secretar General,

În urma evoluţiei contextului configurat de consecinţele pandemiei asupra fotbalului românesc, deplin responsabili de misiunea coordonării activităţii în cluburile pe care le reprezentăm şi de stabilirea competiţiei la care contribuim direct în acest sezon 2019/2020, vă solicităm să depuneţi toate demersurile necesare pentru a promova următoarea soluţie pentru play-out-ul Ligii I, ediţia 2019/2020.

Am dezbătut, împreună cu toţi reprezentanţii cluburilor din play-out, contextul specific pe care îl avem pentru această parte a competiţiei. Astfel, 7 dintre 8 cluburi angrenate în play-out (nu avem poziţia fermă a clubului Dinamo) am decis:

 · Imposibilitatea disputării partidelor programate pentru restul sezonului în play-out şi, pe cale de consecinţă, nu putem susţine decât îngheţarea clasamentului, fără retrogradare în acest sezon;

· Cu posibilitatea cluburilor din play-off de a decide pe teren, în măsura în care acestea pot şi sunt de acord, configuraţia finală a play-off-ului şi reprezentantele României în cupele europene;

· Cu eventuala posibilitate a cluburilor care promovează din Liga 2 să completeze sezonul viitor de Liga 1.

Principalele argumente care fundamentează decizia noastră:

1. Imposibilitatea reală de a respecta normele prevăzute în protocolul pentru reluarea antrenamentelor şi perspectiva foarte probabilă a aceleiaşi imposibilităţi reale şi pentru normele care vor viza reluarea competiţiei, dacă aceasta va fi permisă;

2. Răspunderea penală care rezidă din aceste norme şi pe care nu putem să ne-o asumăm, date fiind realităţile de infrastructură şi financiare, atât generale cât şi specifice fiecăruia dintre cluburile pe care le reprezentăm;

3. Riscul de accidentări la care am supune jucătorii noştri în varianta unui program extrem de încărcat şi în continuarea unei perioade de pregătire total nesatisfăcătoare;

4. Perspectiva foarte probabilă, în cazul reluării competiţiei, ca partidele să se dispute fără spectatori. Această perspectivă reprezintă un scenariu de neacceptat pentru suporterii cluburilor noastre;

5. Identificarea unor variante de lucru identice aplicate deja la Liga 2 şi Liga 3, competiţii din care nu se mai dispută partide pentru echipele aflate în partea inferioară a clasamentului.

Această decizie considerăm că nu aduce atingere nicidecum fotbalului profesionist, ci reprezintă tocmai o măsură de protecţie a caracterului acestuia în contextul perioadei pe care o parcurgem.

Meritul sportiv rămâne intact prin posibilitatea cluburilor din play-off de a decide titlul de campioană, un alt argument fiind implementarea de soluţii similare şi în alte campionate din fotbalul european.

Nu în ultimul rând, pentru credibilitatea competiţiei, condiţia primordială este sinceritatea. Cu noi înşine, cu jucătorii şi spectatorii pe care îi reprezentăm. Ori analiza realistă a situaţiei nu ne poate duce decât la alte concluzii decât cele de mai sus şi considerăm că este un demers călăuzit de transparenţă şi democratic, valori pe care ştiu că le împărtăşiţi.

Vă solicităm, aşadar, să depuneţi toate demersurile necesare din poziţia de reprezentare pentru care sunteţi mandatat în vederea aplicării acesteia şi vă rugăm să ne informaţi cu promptitudinea şi transparenţa cu care ne-aţi obişnuit despre evoluţia acestui demers.

Cu mulţumiri anticipate pentru eforturile susţinute,

Reprezentanţii cluburilor din play-out-ul Ligii I sezonul 2019/2020”.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințesa Caroline și Pierre Casiraghi cu soția Beatrice Borromeo, doliu în familia Casiraghi de la Monaco   Profimedia jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Mbappe facebook webp
Stadion vulcan in Arabia Saudita (X) jpg
CM 2030 jpg
Olimpiu Morutan (Sportpictures) jpg
Michael Schumacher (Getty Images) jpg
Ianis Hagi (Getty Images) jpg
Lewis Hamilton (EPA) jpg
Razvan Sava (EPA) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net