6 secrete ale revenirii lui Rotariu

Ultima actualizare:
Kamil Bilinski
Kamil Bilinski

Dinamo s-a calificat în optimile Cupei, în dauna Fortunei Poiana Câmpina (scor 5-2), graţie celor trei goluri ale lui Dorin Rotariu şi „dublei” lui Bilinski. Acum, timişoreanul de 19 ani şi-a impus acelaşi obiectiv în derby-ul de mâine cu Rapid.

„Încerc să fiu cât mai bun, să mă antrenez cât mai bine şi acum mă pregătesc pentru meciul cu rapidiştii”, a spus Rotariu. Iar, antrenorul Stoican l-a lăudat: „Pentru Roti înseamnă enorm că a înscris de trei ori şi eu îmi pun mari speranţe în el”. Şi, într-adevăr, golurile au venit după o perioadă mai lungă de „secetă”.

Trage tare la antrenamente. Criticat pentru forma fizică slabă, el se pregăteşte mult mai intens la sala de forţă şi a început să câştige masă musculară. Pe teren nu are probleme, el având capacitatea să evolueze ca mijlocaş stânga, dar şi pe banda dreaptă sau în spatele atacanţilor.

A scăpat de stres. A fost în mijlocul unui scandal desfăşurat între acţionarii dinamovişti şi impresara Anamaria Prodan. A rupt până la urmă contractul cu aceasta, însă roş-albilor li se cer daune. Acum, că Prodan e plecată cu Reghecampf în ţările arabe, acolo unde soţul ei antrenează, tânărul de 19 ani a scăpat de presiunea mediatică şi se poate concentra doar asupra fotbalului.

Nu mai punctase din aprilie. Deşi în această perioadă a evoluat atât în Cupă, în campionat, cât şi la echipa naţională de tineret, ultima sa reuşită data din aprilie, în faţa Astrei. Acum s-a descătuşat şi prima victimă din campionat poate fi Rapid. „Am şi avem goluri şi pentru ei!”, e mesajul său pentru rivali.

„Talismanul” Dănciulescu. Directorul general al roş-albilor, Ionel Dănciulescu, a ghicit înaintea meciului cu Fortuna că puştiul va înscrie trei goluri, în timp ce unii jucători susţineau că el va marca cel mult două. La final, „Danciu” l-a felicitat pe Rotariu şi a ţinut să le transmită celor din vestiar că a avut dreptate. „Sper să zică aşa şi la meciul cu Rapid”, s-a amuzat tânărul mijlocaş.

Într-un an şi-a triplat cota. Dacă în primăvara anului trecut, siteurile de specialitate arătau că mijlocaşul costă 250.000 de euro, în vară ajunsese la 450.000. Acum, la ultima cotaţie ce datează din iunie 2014, în dreptul său scrie 1,5 milioane de euro, adică în doar un an valoarea sa a depăşit triplul cotei.

Monitorizat de forţe ale Europei. Puştiul e în atenţia mai multor cluburi puternice din Italia, Spania, Anglia şi Olanda. Batavii de la PSV l-au urmărit în zeci de partide. De aceea, el îşi doreşte mult să marcheze.

Bilinski a punctat şi el


    Kamil Bilinski
Kamil Bilinski

Pe lângă cele trei goluri ale lui Rotariu, în faţa Fortunei a punctat şi atacantul Kamil Bilinski, una dintre reuşite venind după un şut de la 25 de metri. Polonezul şi-a revenit după o accidentare la călcâi şi s-a întors pe teren de scurt timp, dar e în continuare cel mai bun marcator al echipei, având patru goluri.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Tom Parker Bowles cu Printul William si Printul Harry la nunta lui Charles cu Camilla   profimedia 0218936184 jpg
okmagazine.ro